Ce nu stia Darwin

    Teoria selecției naturale a lui Darwin ne explică exact cum sunt păstrate pe parcursul timpului adaptările folositoare. Dar Darwin nu a reușit să își dea seama care este cel mai mare mister al evoluției. După cum spunea pionierul geneticii, Hugo de Vries, selecția naturală poate explica supraviețiurea celui mai puternic, dar nu poate explica apariția celui mai puternic.     Pot mutațiile genetice, care au avut loc într-un interval de 3,8 miliarde de ani, să fie cu adevărat responsabile de apariția aripilor, a globilor oculari, a genunchilor, a capacității de camuflare și de digerare a lactozei, de fotosinteză și de restul minunilor create de natură? Și, dacă răspunsul este nu, care este mecanismul care explică viteza și eficiența evoluției?     În Ce nu știa Darwin, renumitul biolog Andreas Wagner face rezumatul a cincisprezece ani de cercetări pentru a prezenta piesa lipsă din teoria lui Darwin. Folosind tehnologii experimentale și computaționale de neimaginat până acum, el a descoperit că adaptările nu sunt doar rezultatul hazardului, ci al unui set de legi care îi permit naturii să descopere noi molecule și mecanisme într-o fracțiune din timpul necesar unor variații întâmplătoare.      Fragment din volum:       “Când moleculele potrivite se apropie suficient de mult, în cele din urmă au loc reacțiile chimice necesare pentru a produce energie și unitățile structurale ale vieții. Însă “în cele din urmă” poate însemna un timp îndelungat, foarte îndelungat. Unele dintre reacțiile chimice ale vieții ar necesita mii de ani pentru a se produce fără ajutor. Din acest motiv, metabolismul are nevoie de catalizatori, molecule al căror rol principal este acela de a accelera reacțiile chimice. Catalizatorii au o proprietate remarcabilă: sub efectul căldurii - ciocnirile și vibrațiile neîncetate ale atomilor și ale moleculelor -, ei pot aranja alte molecule astfel încât componentele lor atomice să intre în contact și să reacționeze, în timp ce ei înșiși rămân deasupra ciocnirilor și nu sunt consumați în timpul reacției. Catalizatorii sunt acceleratori pentru focul metabolismului. Principala lor sarcină este să reducă energia de activare pentru o anumită reacție chimică și să o accelereze de mai multe ori. Catalizatorii metabolismului modern sunt proteinele enzime, agenți chimici extrem de eficienți și de sofisticați, fiecare dintre ei fiind specific unei anumite reacții, unii accelerând reacțiile de peste un trilion de ori. Organismele noastre găzduiesc mii de astfel de catalizatori. Ceea ce e foarte bine. Dacă unul dintre ei ar da greș, am muri, stingându-ne precum unul dintre replicatorii primordiali rămași fără hrană.      Însă acum 3,8 miliarde de ani, proteinele catalizatoare nu fuseseră încă inventate. „Micile bazine calde" ale lui Darwin nu reprezintă o sursă bună de catalizatori, acesta fiind unul dintre motivele pentru care oamenii de știință și-au pierdut interesul față de ele. Un altul este că două molecule trebuie să se întâlnească înainte să poată reacționa. Deoarece moleculele se agită haotic prin apă sub efectul vibrațiilor atomice ale căldurii, întâlnirile între ele sunt evenimente întâmplătoare, iar probabilitatea acestora este direct proporțională cu numărul de molecule dintr-un volum de apă dat. Dacă sunt prea puține molecule, atunci și reacțiile vor fi prea puține."