Cea mai frumoasa carte din lume

Nuvela "Odette Toulemonde" a fost ecranizată în 2006 de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel și Jacques Weber. Opt nuvele, opt povești de iubire, opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara aroganta cu trecut misterios, de la soția dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deținută politic la prințesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deși nevoia de fericire rămâne mereu aceeași. „Cea mai frumoasă carte din lume... are grația și forța vizuală ale marilor texte literare.“ (Lire) „Fiecare dintre povestirile acestui volum pune în lumină, cu un lirism de o prospețime unică, o ipostază a sufletului feminin.“ (L'Express) „Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune povesti aparent simple, ce conțin însă o adevărată filozofie de viață." (La Libre Belgique) „Aceste superbe povestiri ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neașteptate, umorul sarcastic și pătrunderea psihologică.“ (Kirkus Reviews)t nuve   Fragment: " Se gândea mereu cu stupoare la trecutul ei. Cum am putut crede că mă iubea? Avea doar nevoie de o amantă frumoasă, amabilă şi toantă. Frumoasă, amabilă şi toantă... De frumoasă, Aimee era frumoasă. Până la despărţire, toată lumea i-o spunea. În afară de ea însăşi... Căci, aidoma atâtor femei, Aimee nu primise frumuseţea pe care o admira. Mică, zveltă, cu sâni delicăţi, le invidia pe femeile &icîrc;nalte cu forme rotunde şi avea un adevărat complex din pricina staturii şi gracilităţii ei. După despărţire, începu să se aprecieze mai mult şi se socoti „mult prea bine pentru orice bărbat". De amabilă, Aimee era amabilă, pentru că &icîrc;i lipsea respectul de sine. Fiică unică a unei mame care nu-i mărturisise niciodată identitatea tatălui ei şi care o trată ca pe un reproş împovărător, ea nu cunoştea lumea bărbaţilor; de aceea, când se angajase secretară la firma condusă de Georges, nu ştiuse să-i reziste acestui mascul mai &icîrc;n vârstă şi care, în ochii ei de fecioară candidă, era tatăl şi amantul totodată. Din romantism, i se păruse mai frumos să iubească un bărbat cu care nu se putea căsători... Toantă? în Aimee, la fel ca în orice fiinţă omenească, prostia şi inteligenţa sălăşluiau în provincii separate, facând-o parţial deşteaptă şi parţial stupidă: se dovedea competentă pe plan profesional, dar era proastă în domeniul sentimental. De o sută de ori au sfătuit-o colegii s-o rupă cu omul acela: de o sută de ori a simţit voluptatea de a nu le da ascultare. Vorbeau cu glasul raţiunii? Ea se măgulea că le răspunde cu glasul inimii. Timp de douăzeci şi cinci de ani, împărţiseră cotidianul muncii, dar nu şi cotidianul conjugal! Escapadele lor fuseseră cu atât mai frumoase şi mai preţioase. Furaseră în grabă mângâieri la lucru, nu-l primise seara &icîrc;n casa ei decât sub pretextul rar al unui consiliu de administraţie interminabil. Timp de douăzeci şi cinci de ani, cuplul lor nu avusese vreme să se uzeze. La trei luni după instalarea în sud, Georges începu să-i scrie. Cu cât treceau săptămânile, cu atât deveneau mai înflăcărate, mai pasionate scrisorile lui. Să fi fost efectul absenţei? Ea nu-i răspunse. Căci poşta era trimisă la vechea Aimee, dar cea care o primea era Aimee cea nouă. Iar aceasta, fără emoţie, deduse că Georges deja se plictisea cu nevasta lui. Cu dispreţ, parcurgea foile scrise care înfrumuseţau şi mai mult trecutul. Bate câmpii pensionarul! În ritmul ăstă, peste trei luni, o să spună că am trăit la Verona şi ne chemă Romeo şi Julieta. "