Ceasornicarul orb

După 150 de ani, teoria evoluției prin selecție naturală continuă să lase iluzia că e ușor de înțeles — și în genere e greșit înțeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În Ceasornicarul orb Richard Dawkins își asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariția primelor forme de viață pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, așa-zisele „verigi lipsă“ despre care vorbesc paleontologii, precum și numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicațiilor lui Dawkins e înțelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluției și a raportului dintre întâmplare (mutația genetică) și determinism (selecția naturală). Ceasornicarul orb e o demonstrație de forță intelectuală care își are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărți de biologie. Richard Dawkins este unul dintre cei mai importanți oameni de știință ai timpului nostru. În afara carierei sale de cercetător și a celei didactice (este profesor de zoologie la Oxford), Dawkins a scris numeroase cărți adresate marelui public. Pentru Ceasornicarul orb a primit Premiul Societății Regale de Literatură și Premiul Literar al ziarului Los Angeles Times. Traducere de Simona Mudava Fragment din cartea "Ceasornicarul orb " de Richard Dawkins "Lacatul bicicletei mele are 4 096 de combinații diferite. Fiecare dintre ele e la fel de „improbabilă"În sensul că, dacă învârti rotițele aleator, fiecare dintre cele 4 096 de pozițli e la fel de improbabil să apară. Eu pot învârti la întâmplare rotițele, pot observa apoi ce număr e afișat și pot exclama privind retrospectiv: „Uimitor! Șansele ca acest număr să apară sunt de 1 la 4 096. S-a petrecut un mic miracol!" Această afirmație e echivalentă cu a considera un anumit aranjament al piețelor într-un munte sau al bucăților de metal dintr-o grămadă de deseuri drept un lucru „complex". Însă doar una din cele 4096 de combinații e cu adevărat interesantă: combinația 1207 e singura care deschide lacătul. Unicitatea lui 1207 nu are nimic de-a face cu privirea retrospectivă: că e stabilită dinainte de producător. Dacă învârti rotițele la întâmplare și nimerești din prima încercare 1207, atunci poți fura bicicletă, iar acest lucru ți se va părea un mic miracol. Dacă ai norocul ghicești repede combinația unui seif dintr-o bancă, ți se va părea mare miracol, fiindcă probabilitatea de a o face e unu la multe milioane, iar tu vei fura o avere. A nimeri din întâmplare numărul norocos care deschide seiful băncii e echivalent, în analogia noastră, cu a asambla niște bucăți de metal la întâmplare și a obține astfel un Boeing 747. Dintre milioanele de combinații unice și la fel de improbabile ale lacătului seifului, doar una îl deschide. La fel, dintre milioanele de aranjamente unice și improbabile de grămezi de fier, doar una (sau foarte puține) vă (vor) zbura. Unicitatea aranjamentului care zboară sau care deschide seiful n-are nici o legătură cu privirea retrospectivă. Ea e stabilită dinainte. Producătorul lacătului a hotărât combinația și a comunicat-o directorului băncii.