Ceasul strigoilor. Cartea a doua: Inima trolului

Inima trolului. Cartea a doua din seria Ceasul strigoilor Aventura din Transilvania s-a încheiat, dar șirul aventurilor este abia la început. Creaturile magice sunt răspândite prin toate colțurile lumii. Nu căuta făpturile magice, spune sfatul înțelept din bătrâni. Căci, de le vei găsi, vei regreta. Un sfat bun, dar nu pentru curajoasă Anna și fratele ei Max. Ei nu pot lăsa misterele să rămână mistere, ascunzându-se  sub valul legendelor și nici creaturile să-și exercite puterea malefică asupra copiilor. Anna și Max  se afla acum în Scoția, unde tatăl lor, Profesorul, trebuie să facă niște cercetări. Locuiesc la un hotel cam ciudat, din apropierea căruia un băiat a dispărut fără urmă. De fapt, totul pare ciudat: împrejurimile și întâmplările, oamenii și purtările lor. Și mai ales podul... Acolo bântuie ceva straniu – sau poate cineva doritor să guste carne de om.   Așa cum se întâmplase și în Transilvania, Max dispare, iar Anna își întețește căutările. E înarmată cu cuțitul vampirilor și înzestrată cu un curaj nebunesc. Cum se va sfârși oare aventură?    PLĂTEȘTE TAXA DE POD. SÂNGE SAU AUR.   Cine va plăti oare și cu ce: cu sânge sau cu aur? Va reuși binele să învingă răul? Fragment din cartea " Ceasul strigoilor. Cartea a doua: Inima trolului" de Jack Henseleit "- Știu ce faci, spuse Max pe nepusă masă. Anna se opri: - Poftim? Max îi adresă o privire acuzatoare: - Speri să întâlnești o altă creatură magică, răspunse el. Vrei să pornești în căutarea acelui bărbat înfricoșător care trăiește în rău. Anna simți cum se îmbujorează: - Ceea ce sper cu adevărat este că băiatului dispărut să nu i se fi întâmplat nimic rău, spuse ea ofușcată. Dar, așa cum deja știi, este posibil să fie vorba de o creatură magică. Și, dacă într-adevăr așa stau lucrurile, cine altcineva ar fi în stare să-i sară în ajutor? S-ar putea ca noi să fim singurii oameni din lume care știu că monștrii există cu adevărat. Max ridică din umeri: - Polițiștii încă se află pe teren, căutându-l pe băiat, spuse el. Nu ar trebui să intervii în investigația lor. - Nu am interveni în nicio investigație, am da o mână de ajutor, i-o întoarse Anna, indignată, după care continua cu voce joasă: Nu mai ții minte ce ți s-a întâmplat ție însuți? Max își schimonosi fața, însă nu răspunse.    De cum ajunseră la marginea câmpului, discuția celor doi încetă. Un gard verde, dărăpănat, marginea pășunea. Scândurile acestuia suferiseră atât de mult din pricina ploilor încât începuseră să putrezească, prăvălindu-se din loc în loc pe iarbă încâlcită. Magazia năruită de la marginea câmpului părea cu totul data uitării. Așa cum copiii se așteptaseră, două capre pășteau ceva mai încolo, mișcând marginile unei tufe. Existau, însă, și alte animale. Anna zări o oaie, niște găini, precum și un ponei negru, bătrân, având o coamă lungă și murdară. Fata se întreba câte alte animale se mai aflau pe pajiștea aceea, ascunse de ceață. De cum copiii se apropiară, poneiul le adresa o privire precaută."