Volumul lui Cristian Fulas este unitar în diversitate: tema este aceeași, a alienării contemporane. Autorul nu comite însă texte teziste; el are o mare imaginație epică, știe să imprime prozelor efectul de verosimilitate: personajele sînt vii, crizele lor te izbesc și se rețin. Cei frumoși și cei buni este intervalul experimental al unui foarte bun prozator, de la care, sînt absolut convins, vom avea parte de multe surprize cît se poate de plăcute. Cristian Fulas este unul dintre prozatorii noului val, care nu numai că își ia vocația în serios, dar are și posibilități extrem de diverse și de rafinate. - Bogdan Crețu Proza lui Cristian Fulas (mai corect ar fi să spun «scrisul», pentru că sîntem, în cazul său, la limita fixării în gen) este o întîlnire neașteptată a unei acuități teoretice «bolnăvicioase», de școală post-structuralistă (cu Derrida pe drapel), așadar trăind din obsesia nu a tetra-, ci a dodecapilectomiei textuale, cu o experiență de viață la fel de «bolnăvicioasă», ce însumează trauma existențială, adicția, recuperarea antieroică, dar nu mai puțin miraculoasă, alienarea, acedia, nihilismul subminat de autoderiziune – pînă spre zonele cele mai ascunse ale umanului. A se (re)vedea neapărat și Fîșii de rușine și După plîns, romanele ce precedă volumul de față. Dacă ar fi doar derridian, scriitorul s-ar izola probabil într-o meticulozitate maniacală, care și-ar pierde obiectul. Dacă ar miza numai pe «autenticitate», ar intra în zona mizerabilismului, printre caizii ei obosiți. La Fulas conjuncția extremelor potențează ambele ipostaze, textul și viața devenind consubstanțiale în continuum-ul a ceea ce prozatorul numea undeva «mai-mult-ca-prezentul». Și care e, de altfel, marca sa distinctivă, ce-i fixează conturul de autor chiar cînd își da, ca în volumul de față (unde găsim cel puțin un text excepțional, «Liniștea», printre altele bune și foarte bune), și teme heterodiegetice. - O. Nimigean
