Rezumat Cei trei magarusi si cartea fermecata – Gabriel H. Decuble
Marele premiu Trofeul Arthur, Ediția a IV-a Cum să prinzi lumea asta mare și s-o așterni într-o lume mică, atât cât să încapă între copertele unei cărți? Cine știe cum să aducă o bucată din Soare fără să i se topească mașina zburătoare? Dar ghețurile de la Poli pot fi puse într-o carte fără să înghețăm de tot? Uite, uite, am găsit. Chiar aici, aproape de noi. Sunt câțiva scriitori români care pot face toate astea, ba mai știu să facă și câteva lumi inventate. Sunt cărți pe care le veți citi pe nerăsuflate, veți râde mult, dar vă vor pune pe gânduri, o să vedeți. Acum mai bine de două mii de ani, în trei locuri diferite din preafrumoasă și binecuvântată Italie, trei măgăruși năzdrăvani văd lumina zilei. Spre groaza părinților, toți trei vorbesc în graiul omului, lucru de neacceptat pentru orice familie de măgari care se respectă. Așa că sunt trimiși în lumea largă, înainte chiar de a primi un nume. Virgilica își primește numele de la un bărbat care se îndreptă spre Ravenna, Horațel e botezat de un caras, iar pe Ovidiu îl botează o știucă. În drumul lor spre Roma, trec prin aventuri uimitoare – sunt urmăriți de soldații generalului Cezar, ajung la o școală de gladiatori, sunt pe cale de a fi înghițiți de lupul Augustus, stăpânul pădurii. Dar, curioși și dornici de cunoaștere, cei trei trec cu bine peste toate și încearcă să le înțeleagă, pentru că, așa cum spune Virgilica, „fericit cel ce poate cunoaște originea lucrurilor
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cei trei magarusi si cartea fermecata?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cei trei magarusi si cartea fermecata și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.