Cei trei regi

Când nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regi – Regele Șahului, Regele Copacilor și Regele Copiilor – au apărut separat în China, la mijlocul anilor 1980, o adevărată "febră A Cheng" s-a răspândit printre cititori; nici un alt autor nu îndrăznise să scrie despre Revoluția Culturală la modul ironic, voit naiv, ocolind discursul oficial și îmbinând elemente tradiționale și daoist-confucianiste pentru a reliefa nu greutățile și mizeria acelor ani, ci importanța principiilor morale. Adevărate parabole, Regele Șahului, Regele Copacilor și Regele Copiilor au în centrul lor personaje care, în situații dramatice, se ridică deasupra realului cu o forță ce vine dintr-o filozofie aparte a vieții. Numit în derâdere Nebunul ori Patima Șahului, Wang Yisheng este obligat să muncească într-o echipă de producție, dar în minte joacă magistrale partide de șah cu adversari redutabili; fost soldat în Războiul din Coreea, Xiao Geda protejează copacii seculari fără să se lase impresionat de zelul tinerilor intelectuali care vor să construiască o China nouă, ascultând de o voce interioară mai puternică decât frica; trimis după șapte ani de munci grele într-o școală fără cărți, un profesor întâlnește un elev dornic să petreacă 500 de zile copiind singurul dicționar existent. În cele trei nuvele, omul hotărăște cursul destinului său spiritual, iar natura să bună îl salvează și îl face să se opună distrugerii șI alienării. Traducere și note de Florentina Vișan și Luminița Bălan Pe copertă: Peisaj de Wang Hui, dinastia Qing (detaliu) Fragment din cartea "Cei trei regi", de A Cheng "După cum mi-a povestit bătrânul, strămoșul familiei noastre a fost Ni Yunlin din dinastia Yuani. Lui îi plăcea grozav curățenia și la început, pe când avea bani, era, firește, totul plin de eleganță. Mai târziu însă, în vremurile de restriște ale războaielor, familia a decăzut. Strămoșul ăsta și-a vândut pământurile și a plecat în pribegie, înnoptând uneori în adăposturi modeste, prin cine știe ce cătun. Acolo a întâlnit câțiva oameni ieșiți din comun. După aceea, a cunoscut pe unul care știa să joace șah și a învățat de la el arta asta. Acum istoria îl consemnează pe Ni Yunlin ca pe șeful uneia din cele patru mari familii nobile din Yuan, poet, caligraf și pictor. Dar că știa să joace șah n-a rămas scris nicăieri. Mai târziu, Ni Yunlin a practicat budismul, ba chiar și-a legat antrenamentul de șah de principiile budiste. În felul ăsta a creat el însuși o tactică proprie. Linia de luptă inventată de el s-a transmis doar în familia mea, în ramura din care fac și eu parte. Dacă Wang Yisheng m-a învins fără s-o cunoască înseamnă că-i un mare maestru. Ceilalți habar n-aveau cine o mai fi fost și Ni Yunlin asta, și-l ascultau pe Piciorongea neîncrezători, ca și cum le-ar fi turnat gogoși. Pe de altă parte însă, erau nevoiți să recunoască că stilul lui de joc venea de undeva din vechime și că Wang Yisheng, care îl învinsese în asemenea condiții, era firește un tip nemaipomenit. Stima lor era cu atât mai mare cu cât ei erau tineri intelectuali proveniți din familii modeste de orășeni, unii chiar din familii sărmane. În următoarele șase luni, Wang Yisheng n-a mai apărut. Dar nu încetau să ne sosească vești care spuneau că e unul Wang Yisheng, poreclit Patima Șahului, care pe unde se duce joacă și învinge pe oricine. Eram toți plini de bucurie și când auzeam zvonul unei înfrângeri, nimeni nu voia s-o recunoască, gândindu-se că nu e posibil ca Wang Yisheng să fie învins. Îi trimisesem o scrisoare pe adresa brigăzii lui, dar cum nu primisem nici un răspuns, toți m-au rugat duc la el să văd ce face. Numai că aveam de făcut ba una, ba alta, și mai era și teamă de încăierările care se iscau pe drumuri între țărani și tinerii intelectuali, așa că până la urmă n-am mai pornit."