Carte

Cel dintai mister

de Katharina Vestre

Cel dintai mister, Katharina Vestre – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cel dintai mister – Katharina Vestre

Cel dintâi mister. Povestea ta – dinainte de a te naște Cel dintâi mister spune povestea ta (și a mea, și a noastră, a tuturor), de la concepere până la naștere, de la primele diviziuni celulare primitive până la următoarele nouă luni, când, copii umani gata-făcuți, ne luptăm să ne facem drum spre lume, pe o cale foarte îngustă. Știai că expresia „iepurele a murit” (folosită pentru a anunța o sarcină) vine de la testele de sarcină făcute în anii 1920, când medicii injectau urina femeii într-o iepuroaică și apoi examinau ovarele animalului? Sau că micuțul mascul al viermelui de mare Bonellia viridis își petrece întreaga viață în interiorul femelei mult mai mari decât el, ca donator personal de spermă? Acestea sunt două dintre numeroasele situații stranii pe care le vei găsi în Cel dintâi mister. Este povestea ta dinainte de a te fi născut, poveste în care Katharina Vestre conturează procesul miraculos din pântecul mamei. Este știința pe înțelesul tuturor, istoria științei, poveste și educație publică de cea mai bună calitate. O carte fermecătoare, distractivă, amuzantă, accesibilă, adresată tuturor și plină de informații. Cartea este genul prietenos, curios, genial de limpede și de uman de a scrie despre știință, pe care îl ador. - Ed Lake, Profile Books O poveste emoționantă și foarte frumos ilustrată despre modul în care am fost creați. Autoarea are o abilitate incredibilă de a explica fenomene complexe într-o manieră atrăgătoare și ușor de înțeles. - Catherine Kroger, Dagbladet

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cel dintai mister?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cel dintai mister și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Cel dintai mister

Cine a scris cartea Cel dintai mister?

Cel dintai mister a fost scrisă de Katharina Vestre.

În ce an a apărut Cel dintai mister?

Cel dintai mister a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Cel dintai mister?

Cel dintai mister are 160 de pagini.

La ce editură a apărut Cel dintai mister?

Cel dintai mister a fost publicată la editura PUBLICA.

Care este cel mai mic preț pentru Cel dintai mister?

Cel mai mic preț găsit acum este 11 lei.

Există Cel dintai mister în format PDF?

Poți verifica Cel dintai mister în format PDF.

Cărți scrise de Katharina Vestre

Ai mai jos lista de cărți scrise de Katharina Vestre. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.