Cele 12 parghii ale succesului

    Expert in leadership și in business, Stephen R. Covey explică, în volumul de față, felul în care oamenii pot face importanța trecere de la obsesia excelenței secundare (faimă, avere, popularitate, imagine publică) la concentrarea asupra excelenței primare (caracter, integritate, dăruire de sine). El aduce în discuție și definește douăsprezece principii, care constituie un mecanism de cel mai înalt nivel, după care trăiesc oamenii de succes și care ne călăuzesc spre asumarea valorilor excelenței primare: • Integritatea • Contribuția • Prioritățile • Sacrificiul personal • Dăruirea • Responsabilitatea • Loialitatea • Reciprocitatea • Diversitatea • Studiul continuu • Reînnoirea • Predarea spre învățare     „Cartea aceasta este o colecție a celor mai bune dintre eseurile tatălui meu, eseuri care n-au mai apărut până acum în acest format. Nu sunt la fel de cunoscute precum alte scrieri ale sale, dar sunt reprezentative pentru Stephen R. Covey și conțin unele dintre ideile lui cele mai valoroase. Ele pot constitui un adevărat remediu, într-o lume a aspirinelor și a bandajelor temporare. Eu însumi m-am confruntat cu încercări dureroase în viață și vă pot spune din experiența proprie ca principiile pe care le-am învățat de la tata – principii clar enunțate în această carte – ne-au dat familiei mele și mie, personal, curajul și încrederea de a merge mai departe, de a contribui cu ceva la mersul lumii în care trăim și de a ne găsi fericirea. Principiile acestea vă vor fi și dumneavoastră de ajutor, fără îndoială.“ -  Sean Covey     Fragment din volumul "Cele 12 pârghii ale succesului" de Stephen R. Covey:     “Până la ultimul bănuț     Oamenii sunt adesea jigniți, sau îi jignesc ei pe alții, după care niciunul nu are modestia de a-și lua întreaga responsabilitate pentru partea sa de vină. În loc de asta, se apucă să se justifice. Căută probe ca să-și susțină percepția în legătură cu cealaltă persoană, lucru care nu face decât să agraveze problema originală. În ultimă instanță, se închid unul pe altul într-o temniță mental-emoțională. Nu poți ieși din închisoarea aceea până nu plătești până la ultimul bănuț. Bănuțul englezesc - farthing-ul - însemna un sfert dintr-un penny. Plată până la ultimul bănuț înseamnă să plătești prețul cerut. Aceasta este o confirmare umilă și completă a responsabilității tale față de o problemă, dacă, în parte, ar fi și alții responsabili pentru ea. Dacă iei întreaga responsabilitate a părții care îți revine ție - și o recunoști și îți ceri iertare cu profundă sinceritate și concesie -, cealaltă persoană va simți onestitatea spuselor tale. Bineînțeles, comportamentul tău trebuie să coincidă cu ceea ce spui, astfel încât ceilalți să se convingă de integritatea ta.     Plată până la ultimul bănut necesită un comportament adecvat scuzelor, pe termen lung, deoarece Contul tău Bancar Emoțional va fi greu de activat în sufletul persoanei jignite. Ar trebui să faci mult mai mult, să depui mai mult efort să-ți demonstrezi sinceritatea. Nu te poți sustrage de la problemele în care te-ai vârât singur - mai ales dacă te tot scuzi, fără să-ți schimbi modelul și stilul de comportament. Dacă plătești doar primul bănuț, așteptând ca și ceilalți să-și recunoască partea și responsabilitatea, nu ajunge. Cealaltă persoană își poate plăti bănuțul prin atitudine: „Păi, îmi pare rău, dar nu e numai sarcina mea. Și tu ai participat la asta." Dar nu va plăti al doilea bănuț, până nu-l vei plăti tu pe ultimul.     Ca să plătești ultimul bănuț, ai putea spune: „Am greșit. Te-am făcut să te simți prost în fața prietenilor tăi." Sau „Te-am întrerupt în ședința aceea, pentru care te-ai pregătit atât de mult. Și cer iertare nu numai pentru asta față de tine, ci și față de ceilalți participanți la ședință, pentru că ei au văzut cum m-am comportat cu tine și asta i-a jignit și pe ei." Practic, nu depui un efort să te justifici, să explici, să te aperi sau să blamezi pe cineva într-un fel - ci depui toate eforturile să-ți plătești ultimul bănuț, ca să ieși din impas."