Cele mai frumoase Istorii

Istoriile lui Herodot sunt o întâlnire cu originile culturii noastre, cu geneza unor concepte ca polis, politică sau democrație. Putem contempla destinul exemplar al unui popor mic care, deși dezbinat, va înfrânge cel mai puternic imperiu, dar care, devenit bogat și puternic, va cunoaște dezastrul unui război fratricid. Cititorul de azi va putea gusta exotismul Orientului, eternul mister al Egiptului și nemuritoarea poveste a războaielor cu perșii în paginile care evocă pentru întâia oară epopeea celor trei sute de hopliți de la Termopile, aroganța regelui Xerxes sau curajul lui Temistocle la Salamina.   Primele traduceri în limba română – incomplete – ale Istoriilor au apărut la începutul secolului al XIX-lea. Tălmăcirea publicată de Adelina Piatkowski și Felicia Vant-Ștef în două volume (1961, 1964) și antologată în această ediție este prima – și până acum singura – integrală din cultura română. Traducere de Adelină Piatkowski și Felicia Vant-Ștef Selecția textelor, introducere, note și glosar de ALexandrină Nițu Ilustrații de Mihail Coșulețu   Fragment din cartea "Cele mai frumoase Istorii" de Herodot "INVIDIA ZEILOR XXXIV. După plecarea lui Solon, răzbunarea zeilor îl lovi crunt pe Cresus, fiindcă, pe cât se pare, se crezuse cel mai fericit dintre oameni. Mai întâi de toate, un vis îi arătă aievea nenorocirea ce avea să cadă asupra lui, lovindu-i feciorul. Cresus avea doi copii, dintre care unul infirm, căci era surdomut. Celălalt însă, pe nume Atys, în toate îi întrecea pe tinerii de vârsta lui, și încă cu mult.  Despre Atys, i se arătase în vis lui Cresus că îl va pierde răpus de un vârf de fier. De îndată ce se deștepta și se dezmetici, regele — înspăimântat de vis — se grăbi să-i caute fiului său o soție și nu-l mai trimise să comande oștile lydiene, ca de obicei. El îndepărtă din odăile de locuit ale bărbaților toate săgețile, lăncile și alte asemenea arme de care se folosesc oamenii în război, și le îngrămădi în niște cămări, ca nu cumva vreuna din ele, căzând de pe perete, să-l lovească pe fiul său.  XXXV. Pe când pregătea încă nunta feciorului, sosi la Sardes un om lovit de o mare nenorocire, cu mâinile pângărite de sânge: frigian de neam, el făcea parte din casa domnitoare. Venind în casa lui Cresus, el ceru să fie purificat după obiceiul locului. Cresus îl purifică. Purificarea la lydieni se face aproape ca la eleni. După ce săvârși ritul cerut de datină, Cresus îl întrebă pe oaspete de unde vine și cine este, zicând: Cine ești tu, omule, din ce parte a Frigiei vii ca să te adăpostești la vatra mea? Și cine e bărbatul sau femeia ce-ai ucis? Străinul răspunse: Sunt fiul lui Gordias și nepotul lui Midas. Numele meu e Adrastos. Fără voie mi-am ucis fratele și, izgonit de tatăl meu, am venit la tine lipsit de orice avuție. Cresus îi răspunse astfel: Se întâmplă să fii fiul unor oameni care ne sunt dragi și ai nimerit la prieteni, astfel că nu vei duce lipsa de nimic rămânând la curtea noastră. Va fi mult spre binele tău dacă vei îndura cât mai ușor povara nenorocirii tale."