Celula de minori. Cinci ani in temnitele si lagarele de munca fortata ale Romaniei comuniste
M-am trezit gafaind, transpirat. Era 19 noiembrie, ziua mea, majoratul meu. Nu stiam ce-mi rezerva soarta.
Acasa, as fi baut o cafea cu mama. Abia astepta sa termin si sa intorc ceasca. Imi ghicea viitorul. Nu vedea in ceasca mea decat succese la scoala si in dragoste. O placea pe Florentina, o tot vedea in rochie de mireasa si pe mine alaturi. Chiar si in ziua cand am fost arestat, imi citise in ceasca: un drum scurt, la capatul lui o incercare, sa nu-mi fac griji, o trec cu succes, ia uite aici, cariera universitara. Drumul pana la masina Securitatii a fost intr-adevar scurt.
N-avea rost sa-i spun ce mi s-a intamplat. Oricine stia putea fi acuzat de complicitate. Eram condamnat sa pastrez totul pentru mine, sa-mi storc creierii cu reactia mea, cu lasitatea. Sa ai ocazia sa evadezi, si tu sa fugi ca sa reintri in cordonul escortei! Doi tineri din lagar au evadat si nu s-au mai intors. Sergentii inarmati au plecat pe cai dupa ei. Vanatoare de oameni! Comandantul a folosit fuga lor ca sa bage groaza in noi: ne-a anuntat ca au fost impuscati! M-am gandit la Achim. Da, dar el era sportiv de performanta. Cum era sa ma aventurez, cand nu aveam nici cea mai mica idee unde ma aflu? Achim planuise fuga pana in cel mai mic detaliu si tot a fost prins. Unde sa fugi? Toata tara era o inchisoare!
