Cheia de sticla

    În America anilor 1930, un politician corupt aspiră să urce pe scara socială căsătorindu-se cu fiica unui senator, dar planurile îi sunt zădărnicite când devine principalul suspect într-o crimă. Însărcinat să investigheze asasinatul este chiar prietenul lui cel mai bun. Va reuși acesta să-și ducă la bun sfârșit misiunea sau va încerca să musamalizeze omorul?       "Proza lui Hammett este unică, iar personajele lui sunt creionate cu abilitate. Talentul literar și inventivitatea nu l-au împins niciodată dincolo de limitele credibilului." - The New York Times        Fragment din romanul "Cheia de sticlă" de Dashiell Hammett:       “Doamna Madvig deschise ușa de la intrare.     - Ned! strigă ea, ești nebun? Te plimbi pe o noapte asta și abia ai ieșit din spital.     - În taxi nu plouă, spuse el, dar rânjetului său îi lipsea energia. Paul e?     - A ieșit acum o jumătate de oră, cred că s-a dus la club. Dar intră, intră.     - Opal e acasă? întrebă Ned după ce închise ușa și o urmă pe doamna Madvig în hol.     - Nu. A plecat de dimineață undeva.     Ned Beaumont se opri în fața ușii spre camera de zi.     - Nu pot să stau. Mă duc la club să-l văd pe Paul.     Vocea îi tremura puțin.     Femeia se întoarse spre el repede.     - Ba n-o să faci asta, îl certă ea. Uită-te la tine, o să răcești. O să stai aici lângă foc, iar eu o să-ți aduc o băutură fierbinte.     - Nu pot, mamă. Trebuie să ajung undeva.     Ochii ei albaștri în care nu i se ghicea vârsta deveniră mai strălucitori și mai iscoditori.     - Când ai plecat din spital?     - Acum.     Femeia își strânse buzele, apoi spuse acuzatoare, abia deschizându-le:     - Ai fugit din spital.     O umbră îi tulbură albastrul senin al ochilor. Veni lângă Ned și își apropie față de a lui. Era doar puțin mai scundă. Vocea îi era aspră, de parcă venea dintr-un gât uscat.     - S-a întâmplat ceva cu Paul?     Umbra din ochii ei arată acum frică.     - Și cu Opal?     - Trebuie să vorbesc cu ei despre ceva, zise el aproape în șoaptă.     Cu sfială, femeia îi atinse obrazul cu degetele ei osoase.     - Ești un băiat bun, Ned, zise ea.     Bărbatul o luă după gât.     - Nu-ți face griji, mamă. Nu e chiar atât de grav. Doar că dacă apare Opal, fă-o să stea acasă, dacă poți.     - Ai putea totuși să-mi spui ceva, Ned?     - Nu acum și ar fi mai bine să nu-i lași să vadă că ești îngrijorată."