"Aceasta este povestea unui băiețel de lemn, pe care voi îl cunoașteți foarte bine sub numele de Pinocchio. În Rusia însă, numele lui este Buratino, iar numeroasele lui aventuri i-au căptivat și îi captivează încă deopotrivă pe cei mici și pe cei mari. Cu misterioasa ei cheița de aur, această marionetă, vă rog să mă credeți, nu va conteni să vă facă să râdeți, să visați și să vă înfiorați." - Aleksei Tolstoi Fragment din povestea "Cheița de aur (Buratino)" de Aleksei Tolstoi: „— Spun, repetă răbdător față; să presupunem că în buzunarul tău sunt două mere. Cineva ți-a luat un măr. Câte mere ți-au rămas? — Două. — Gândește-te bine!... Buratino se încruntă, gândind adânc. — Două. — De ce? — Fiindcă n-am să-i dau un măr „cineva"-ului ăla, măcar să mă bată! — N-ai niciun pic de înclinație pentru matematică, spuse cu amărăciune fetiță. Hai să facem dictare! Și ridică ochii ei frumoși spre tavan. — Scrie: „Trandafirul a căzut pe lăbuța lui Azor". Ai scris?... Acum citește propoziția aceasta minunată invers. Noi știm însă că Buratino nu văzuse niciodată, până atunci, nici toc și nici cerneală. Fetița repetă: „Scrie!” dar, în aceeași clipă, Buratino vârî nasul în călimară și se sperie grozav când văzu că de pe nas îi cad picături de cerneală pe hârtie. Fetița își împreună mâinile și, de ciudă, îi căzură lacrimi din ochi: — Ești rău și obraznic; trebuie să te pedepsesc! Și scoase capul pe fereastră: — Artemon, du-l pe Buratino în odaia întunecată! Nobilul Artemon apăru în ușă, arătându-și colții albi. Îl apucă pe Buratino și-l trase spre odaia cu lucruri, unde, pe la colțuri, atârnau păianjeni mari. Îl închise acolo, apoi urlă, ca să-l sperie bine, și plecă, din nou după păsări. Fetița se aruncă pe patul ei dantelat, de păpușă, și începu să plângă pentru că a fost nevoită să se poarte așa de aspru cu băiețelul de lemn. Dar, dacă ea s-a apucat să-i facă educație, trebuia s-o ducă până la capăt. Buratino mormăia în odaia întunecată: — Vai, ce proastă e fetital... S-a trezit ea să-mi facă mie educație!... Ea, care are cap de paiață și corpul umplut cu vată... În odaia cu lucruri se auzi un scârțâit, de parcă cineva scrâșnea din dinții mărunți. — Ascultă, ascultă... Buratino ridică nasul murdar de cerneală și desluși în întuneric, tocmai sub tavan, un liliac agățat cu capul în jos."
