Biblia descrie deseori suferința ca fiind un aspect esențial al vieții creștine. Prin urmare, aceasta ar trebui să fie o temă care apare deseori în gândirea și în comunicarea creștină. Totuși, odată cu belșugul și cu dezvoltarea tehnologică a secolului al XXI-lea, mulți au ajuns să considere confortul și comoditatea ca fiind drepturi umane esențiale. De aceea, mesajul biblic al esențialității crucii a devenit incompatibil din punct de vedere cultural cu felul de gândire al multor oameni de azi. Nevoia de mai multă meditație asupra acestei chestiuni a devenit acută în mod special, deoarece câțiva învățători creștini populari spun că nu este voia lui Dumnezeu pentru creștini să sufere. Unii spun că, datorită faptului că Isus Cristos a purtat blestemul pentru noi, noi nu ar mai trebui să purtăm acest aspect al blestemului – suferința. Acest lucru ar sugera faptul că este ceva cu adevărat greșit în viețile noastre dacă suferim. Când am trecut de la ariditatea academiei la adevărata viață de păstorire, nu aveam nicio idee despre cantitatea de conflict și durere care provine din cadrul unei biserici. Îmi doresc să fi fost pregătit pentru bucuria și durerea lucrării și pentru modul în care am fost chemat să accept acea suferință. Îți mulțumesc, Ajith, pentru că ai pus experiența mea într-o perspectivă biblică. Suntem chemați să acceptăm bucuria în mijlocul durerii, să ne aplecăm în durere și să devenim ca și Cristos. - William D. Mouncepastor al Shiloh Hills Fellowship, Spokane
