Ciinele ud e o salcie

Volumul Norei Iuga este scris cu creioane albe, la Viena, în primăvara anului trecut. Doar inițiații îl pot citi, doar cei ce o iubesc și o admiră, doar cititorii autentici de poezie. cîinele ud e o salcie e cheia dragostei și a urii pentru aproape și strigătul de ajutor al poemului rămas singur.   „Rădăcinile mele de poet s-au născut în spațiul acela, unde trăiam închisă, de fapt, în mănăstire, unde aveam profesoare-maici germane și unde, la subsol, se întindeau cata-combe care mi se păreau nesfîrșite, unde, în nișe săpate în pereți, erau îngropate maicile răposate și unde era veșnic întuneric, încît trebuia să umblăm cu lumînări aprinse. E de înțeles, cred, că acolo s-a născut în mine acea poezie formată dintr-o cumplită frică și, în același timp, dintr-o irezistibilă propensiune către mister. Permanent eram înconjurată de miraculos și, totodată, de frică de necunoscut. De fapt, cred că, în ce-l privește pe copilul de atunci, la început a fost frică, iar frica a devenit poezie.” (Nora Iuga)   „...e limpede că n-are dreptate Nora să spună că nu-i cunoaștem limba – de vreme ce, după cum se vede, cunoaștem (și recunoaștem, și ne recunoaștem în) limba ei, precum și (în) limba celor ce au scris despre scrisul ei, admirîndu-l. Pasionații (și pasionalii) literaturii vorbesc încă toți aceeași limbă...” (Radu Vancu)