Cimitirul din Praga

Cimitirul din Praga are în centru aventurile misteriosului Simonini, un personaj ciudat, cu lacune de memorie și dublă personalitate. Nu se știe exact cu ce anume se ocupă – cel mai probabil, cu falsificarea de scrisori și acte oficiale, din moment ce guvernanții, poliția și serviciile secrete din multe țări sînt interesate de munca lui și vor să-l angajeze. În documentele sale revine obsesiv celebrul cimitir evreiesc din Praga, cu lespezile sale suprapuse și cu ceasul ale cărui limbi se învîrt în sens contrar celui obișnuit. Fragment din romanul "Cimitirul din Praga" de Umberto Eco: "Biarritz  5 aprilie 1897, dimineața târziu M-am trezit târziu și am găsit în jurnalul meu scurtă dumitale însemnare. Ești matinal. Dumnezeule, domnule abate - dacă vei citi rândurile mele într-una din zilele astea (sau din nopțile astea). Dar cine ești dumneata cu adevărat? Pentru că tocmai acum îmi amintesc că te omorâsem, chiar înainte de război! Cum de pot să-i vorbesc unei umbre? Te-am omorât? De ce acum sunt sigur de asta? Să încercăm să reconstituim. Dar ar trebui să mănânc. Curios, ieri nu reușeam să mă gândesc la hrană fără dezgust, acum aș vrea să înfulec tot ce găsesc. De-aș putea ieși liber din casă, ar trebui să mă duc la un medic.  După ce îmi terminasem raportul despre reuniunea din cimitirul din Praga, eram gata să-l întâlnesc pe colonelul Dimitri. Amintindu-mi de bună primire pe care Brafmann o făcuse bucătăriei franțuzești, îl invitasem și pe el la Rocher de Cancale, însă Dimitri nu părea interesat de mâncare și abia ciugulea ceea ce comandasem eu. Avea ochii ușor oblici, cu două pupile mici și tăioase, care mă făceau să mă gândesc la ochii unui jder, chiar dacă nu văzusem și nici n-am văzut vreodată jderi (urăsc jderii așa cum îi urăsc pe evrei). Dimitri avea, mi se păruse mie, puterea neobișnuită de a-și face interlocutorul să se simtă prost. Citise cu atenție raportul meu și spusese: — Foarte interesant. Cât? Era o plăcere să tratezi cu oameni de soiul ăsta și spusesem la repezeală o cifră, probabil exorbitanță, cincizeci de mii de franci, explicând cât mă costaseră informatorii: — Prea scump, spusese Dimitri. Sau, mai bine zis, prea scump pentru mine. Să vedem cum putem împărți cheltuielile. Suntem în bune relații cu serviciile prusace și au și ei o problemă ebraică. Eu îți plătesc douăzeci și cinci de mii de franci, în aur, și te autorizez să dai o copie după documentul ăsta prusacilor, care o să-ți dea cealaltă jumătate. O să am eu grijă să-i informez. Firește că vor vrea documentul original, cum e cel pe care mi-l dai mie, dar din câte mi-a explicat prietenul Lagrange, dumneata ai virtutea de a multiplica originalele. Cel care va lua legătura cu dumneata se numește Stieber. N-a spus mai mult. A refuzat politicos un coniac, a făcut o plecăciune formală, mai mult nemțească decât rusească, plecându-și brusc capul aproape perpendicular pe trupul ținut drept, și a plecat. Nota am plătit-o eu.  Am solicitat o întâlnire cu Lagrange, care-mi vorbise deja despre Stieber, marele șef al spionajului prusac. Era specializat în culegerea de informații peste frontieră, dar știa și să se infiltreze în secte și în mișcări potrivnice liniștii statului. Cu vreo zece ani mai înainte fusese prețuit în culegerea de date despre acel Marx care-i îngrijora acum atât de mult pe nemți, dar și pe englezi. Se pare că el sau un agent al lui, Krause, care lucra sub falsul nume Fleuri, izbutise să se introducă în casa londoneză a lui Marx ca doctor și pusese mâna pe o listă cu toate numele celor ce aderaseră la liga comuniștilor. Frumoasa lovitură, care permisese arestarea multor indivizi periculoși, încheiase Lagrange.”