Adrian Green este un homosexual roman care se mută la Londra pentru că… e obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job: administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur. Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiți! Dormiți, fraților, că somnul n-a făcut rău nimănui! Ești trist? Culcă-te! Ești nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc și mori în somn! Odată ce treci peste “urbanismul” limbajului și disecțiile întâlnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul îți propune un personaj care își îmbrățișează cu curaj imperfecțiunile, și le înțelege și acceptă, și care navighează cu mult umor într-un univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. - Monica Bîrlădeanu Deși am citit recent multe cărți bune, nu mi s-a mai întâmplat de câțiva ani să mă arunce una din ele atât de puternic într-un film anume, cum a făcut-o Cimitirul. - Cristina Nemerovschi Singurul mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. Ceea ce ai acum în mână e o carte pe care ai fi putut să o scrii și tu. E o carte scrisă simplu, fără pretenții, pentru că eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima pagină și vei vedea că tot ce fac eu în primele rânduri faci și tu în fiecare zi. Relaxează-te, finalul e mereu același! - Autorul Fragment din cartea "Cimitirul Ed.2" de Telespan: "- Nu cred că se poate face sau spune ceva. În general, nu doar în ceea ce-i privește pe administratorii de cimitir. Aseară am citit foarte multe povești pentru copii. Nu știu ce mi-a venit, pentru că n-am citit niciodată povești pentru copii. Am găsit niște cărți ilustrate. Le-am citit și asta m-a ajutat, inexplicabil, să uit de moartea lui. Ideea e că m-am simțit bine citind povești pentru copii. E o altă lume acolo. - În cât timp vin ai tăi? - Nu știu... De ce? - Am putea să inventăm o poveste, dacă asta te ajută... - Cum să inventăm? - Adică eu zic o bucată, ceva ce-mi trece prin minte... Apoi te las pe tine să continui... - Nu ai altă treabă? - Nu. Treaba mea e să stau cu clienții. Deci poți să începi povestea, dacă vrei să povestim împreună. - A fost odată ca niciodată... - Atât?, am zis eu ușor dezamăgit. - Aș prefera că, în momentul în care mă opresc, tu să continui fără să mă întrebi ceva!, a zis el zâmbind. [Avea dinți frumoși.] - OK. Hai din nou! - A fost odată ca niciodată..., a repetat el. - Doi bărbați. Pe unul îl chema Daniel și pe celălalt îl chema Adrian. [Aici el a avut tendința să mă oprească, semn că nu asta era genul de poveste pe care spera s-o înceapă, dar i-am arătat mimic că regulile sunt pentru amândoi. N-a avut ce să facă și a continuat.] - Adrian era un tip cam scund, slăbuț, ochi căprui, vorbea rârait și avea o privire de parcă îi venea mereu să adoarmă. Îi plăcea foarte mult să călărească ponei pentru că pe ei nu se simțea la fel de mic ca pe un cal normal. Bea în fiecare zi ceai de urzici pentru că citise undeva că te ajută să crești și mânca cel puțin o jumătate de kilogram de mere pe zi pentru că citise în altă parte că, dacă mănânci suficient de multe mere, ți se fac ochii albaștri. Adrian era zugrav de meserie, dar acum luase o pauză și se ocupă cu dresura de melci, pe care îi învăța să intre și să iasă din cochilie pe ritmurile pieselor de la Ace of Base."
