Cinci revolutii si o tumultoasa disputa nonviolenta

De bună seamă, însușirea cea mai nocivă a revoluțiilor nu constă atât în potențialul lor distructiv, anarhic – dezvăluit, iată, cu hărnicie și azi în 2018, de dezlănțuirile vestelor galbene pariziene – cât în reversul devenirii lor tiranice. Și merita știut că nu contrarevoluțiile generează, cum s-ar crede, tiranie ci – vremelnic sau statornic – metamorfozele revoluțiilor înseși. Astfel, miile de execuții din Franța anilor 1793-94 ori de deportări dictate după 1851 au survenit la doar câțiva ani de la izbucnirea respectivelor revoluții, așa după cum nenumăratele asasinate din Rusia sovietică nu s-au datorat răbufnirilor contrarevoluționare ale vreunui general alb filo-tarist, ci lui Stalin, moștenitorul persistenței revoluții bolșevice. Considerentele acestea explică deficitul de credibilitate al profesioniștilor de azi ai platformelor ostentativ insurecționale. Care să fie, bunăoară, țelurile politice ultime ale spadasinilor devizei sau mișcării #rezist? Înainte de a le cunoaște, urmărindu-le orientarea, ne întâmpină spectrul obsesiv pomenitului stat paralel.   Sergiu Pavel Dan s-a născut în Blaj, la 27 iunie 1936. Urmează liceul și Literele la Cluj unde, după câțiva ani ca profesor secundar, își începe cariera universitară în martie 1964. Lucrările sale atestă o statornică înclinație spre sinteză, trăsătură constatabilă de la Proza fantastica românească (1975), teza sa de doctorat, premiată de Academia română, până la ultimele-i realizări editoriale. Dintre numeroasele referințe critice în ceea ce-l privește, notabilă e bunăoară aprecierea profesorului Louis Vax din Lyon care, în Les chefs-d'oeuvre de la litterature fantastique (1979), socotește sistemul romanului Sergiu Pavel Dan drept clasificarea cea mai meticuloasă pe plan mondial a motivelor literaturii fantastice, precum și opinia ilustrului eseist N. Steinhardt, care, în Escale în timp și spațiu (1987), consideră Visul lui Scipio. Istoria Romei că poveste filosofică o anamneză ce se înscrie fără ostentație, dar cu cinste pe o listă glorioasă unde figurează Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Toynbee.