Cine i-a gatit cina lui Adam Smith?

     Atunci când a scris că toate acțiunile noastre izvorăsc din interesul egoist și că lumea se învârte animată de câștigul financiar, Adam Smith i-a dat viața „omului economic“. Egoist și cinic, omul economic ne-a dominat de atunci încoace gândirea, iar influența lui s-a răspândit din domeniul pieței până la modul în care facem cumpărături, muncim și iubim. Și totuși, în fiecare seară, mama lui Adam Smith avea grijă să-i pună pe masă cina, nu mânată de interesul egoist, ci de iubire.      În prezent, teoria noastră economică se axează pe interesul egoist și exclude toate celelalte motivații. Nesocotește munca neplătită a femeilor care își cresc copiii, le poartă de grija celor care au nevoie de asistență, fac curat și gătesc. Insista că dacă femeile sunt plătite mai puțin, atunci asta se explică prin faptul că munca lor valorează mai puțin – cum ar putea să fie altfel?      Teoria economică ne-a spus o poveste despre modul în care funcționează lumea și noi am înghițit-o. A venit vremea să schimbăm povestea. În această curajoasă zugrăvire a dezordinii în care ne aflăm, Katrine Marcal atacă cel mai mare mit al epocii noastre și ne invită să-l alungăm pe omul economic o dată pentru totdeauna.      Fragment din volum:       „Primele piețe au apărut pe lângă așezări și între sate. Se consideră că este important să se păstreze comerțul în afara comunității umane. Logica pieței, care stă la baza relațiilor de vânzare și cumpărare, nu trebuia să se amestece cu restul societății. Trebuia să stea la periferie și oamenii oficiau ritualuri magice pentru a păstra sfinte și stabile granițele dintre locurile destinate comerțului și ei înșiși. Spațiile comerciale erau marcate cu o piatră, iar logica pieței trebuia să fie păstrată dincolo de hotarul indicat de piatră.     Multe mii de ani au trecut de atunci, iar logica pieței s-a revărsat peste maluri. În sus. Pe dinafară. Pe dinăuntru. Termenul „economie" a devenit sinonim cu „raționalitate". Relațiile de cumpărare, vânzare și competiție sunt prezentate drept imagine a societății ca întreg. Politica este analizată astfel, la fel dreptul și iubirea - întreaga noastră existență. Pentru fiecare tranzacție pe care o facem se găsește cineva care să ne spună cum se leagă de ideile economice de interes egoist, competiție și cum se obține cea mai mare satisfacție cu costuri minime. Cinicul lui Oscar Wilde cunoștea „prețul oricărui lucru și valoarea niciunuia", dar nimeni nu i-a spus că valoarea era măsurată de cerere.      Piața nu doar s-a mutat în centrele celor mai mari metropole - clădirile ridicate în onoarea să definesc marile orașe: New York, Shanghai, Tokyo, Londra, Kuala Lumpur. Siluetele zonelor metropolitane de pretutindeni sunt dominate de zgârie-norii sectoarelor bancar și financiar. Înainte nu am reușit să construim clădiri atât de înalte și pe o asemenea scară, dar în vârful zgârie-norilor trebuie să montăm plase de siguranță - altminteri, oamenii se vor arunca printre nori, spre moarte, zdrobindu-se pe caldarâm, după un zbor de 100 de etaje.     Odată ce omul economic a crescut mare și a pus stăpânire pe lume, piețele încă par să aibă nevoie de incantațiile noastre. Acum, poate mai mult decât oricând.”