Cine locuieste la subsol

După trei volume de versuri mai mult decât remarcabile, Diana Geacar ne surprinde cu câteva povestiri scrise în același registru minimalist, temele sale predilecte fiind singurătatea, lipsa de comunicare, urâtul existențial, oboseala. Indiferent dacă decupează  secvențe din filmul unor existențe mărunte, dacă evocă, fără obișnuitele accente nostalgice, cu un realism crud, scene de adolescență sau dacă abordează parabola cu vagi rădăcini kafkiene, tonul este mereu dezabuzat, oamenii – singuri și obosiți, iar sentimentul eșecului este prezent pretutindeni. Asupra unor teme majore, cum ar fi dragostea, viața de cuplu, maternitatea este proiectată o lumină violent demistificatoare, totul este insignifiant, banal și tinde să se prăbușească în derizoriu. Tragicul Dianei Geacăr fiind, în cele din urmă, tragicul lipsei de sublim și de tragic, drama sufocării în banalitate. - Octavian Soviany Singurătate, depresie, nevroză, disforie, exasperare – toate în cantități enorme,insuportabile, injectate până în capilarele fiecărei fraze. Toate coagulând în imagini de o frumusețe întunecată și maladivă. Toate, în același timp, tânjind până în aceleași capilare după atingerea umană, după căldura altui suflet sau măcar a altui corp. Puțini pot suporta asemenea cantități de singurătate; dar și mai puțini le pot transforma în literatură atât de caldă și de umană. Diana Geacar este unul dintre acești foarte puțini. - Radu Vancu