„Monahul Daniel Cornea (8 martie 1972 – 5 septembrie 2017) s-a ilustrat ca iconar. Icoanele sale frumoase, pictate după o aleasă erminie, împodobesc casele multor români, și nu numai. N-a scris mult, dar ceea ce a scris este rodul unei meditații adânci în singurătate anahoretică, al trăirii contemplative în Hristos. De aceea cred că cele două cărți ale sale – Sexualitatea: o privire din tinda Bisericii (2004) și Cinema-ul: o lectură îmbisericită. Pentru o teologie ortodoxă a culturii (2017) – vor fi receptate și vor rămâne ca un reper semnificativ în cultura română – cultura pe care și-a dorit-o enipostaziată într-o «cultură a Duhului». Aș spune că monahul Daniel și-a dat seama de darurile pe care Dumnezeu i le-a făcut: har, chemare monahală, o sensibilitate aparte, discernământ și îndoitul talent de a picta și a scrie. Și nu numai că și-a cunoscut talanții, dar i-a și pus în lucrare, făcându-i să rodească. Icoanele și cărțile sale sunt daruri și mărturii. Iar cea de față a fost să fie mesajul lui testamentar...” (Andrei Dîrlau)
