Cismigienii

Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?   Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cădăru pare o continuare firească a prozei interbelice, în care se întîlnesc personaje reale și ficționale și marile teme legate de timp, trecere, ritualuri. Atmosfera interbelică, reconstituită riguros în anii ’70 ai unui trecut alternativ, face ca personajele să fie foarte veridice. Eliade, Cioran, Ionescu, Țuțea și Vulcănescu prind viață în discuții care evocă operele lor sau în plimbări tihnite printr-un București idealizat. Scris cu implicare și cu talent, Cișmigienii lui Cadăru este un roman cu tema nostalgică și aspirații înnoitoare, construit atent și fermecător, cu eleganța estetică. - Doina Ruști   Eugen Cădăru face o figură singulară între scriitorii de fantastică ai celei mai recente generații prin felul în care introduce ruptura de sorginte fantastică în realitatea ficțională, abstractul «marii taine» fiind înlocuit de concretul exemplelor de interferență a neobișnuitului magic cu realitatea cotidiană. O sursă pentru efectul estetic cu semnătura «Eugen Cadaru» este aceea că salvarea raționalității nu se poate face fără acceptarea datului irațional, «magic», realitatea completă neputînd fi redată decît prin realism magic. Dacă îmi permiteți jocul de cuvinte, cel puțin în cadrul generației sale, Eugen Cadăru este singurul cu acces magic la realitate. - Cătălin Badea-Gheracostea, Observator cultural