De la profesorii de fizică din școală rămăsesem cu ideea că diversele forme de energie mecanică, electrică, magnetică etc. se transformă dintr- una în alta și, în final, se ajunge la un fel de Cenușăreasă a energiilor, energia termică, mai cunoscută, popular, sub denumirea de căldură, care nu se mai transformă în altceva. Nimic mai fals!... Această reintră în diverse procese de transformare, iar dacă nu, contribuie la cel mai mare stocător de căldură, care este Pământul, de unde, mai nou, se extrage, cu ajutorul pompelor temice pentru diverse aplicații domestice. La fel este și cu circuitul apei în natură. Dar cum este cu iubirea? După Kierkegaard, cea mai bună formă de conservare a iubirii este prin înghețare, o iubire neconsumată devine veșnică, iar o iubire care se încălzește se topește și dispare. Ce stranie asemănare cu apă!... Și,… ce este rău în asta?... Iubirea fierbinte, nu cea înghețată, produce copii, care la rândul lor au parte de alte iubiri, și așa se ajunge la circuitul iubirii în natură.
