Volumul de proză scurtă al lui Irinel Prisăcariu problematizează vârstele scrierii ficționale: copilul plăsmuiește povești adevărate pentru bunicul lui, studentul își citește, cu multe rețineri, textele în cadrul cenaclului, tânărul adult își inventează trecutul. Fragmentele de existență sunt, în Cititorul de vise, amintirile halucinante ale unui protagonist care, de fapt, nu își amintește nimic.
