Carte

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020

de * * *

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020, * * * – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 – * * *

Codul de procedură civilă și 12 legi uzuale cuprinde textul la zi al Codului de procedură civilă, iar în extras sunt redate dispozițiile tranzitorii și de punere în aplicare din Legea nr. 76/2012 și din Legea nr. 2/2013. În plus, conține, integral sau în extras, 10 dintre cele mai uzuale acte normative care întregesc cadrul legal al procedurii civile: Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, contenciosul administrativ, regimul juridic al contravențiilor, taxele de timbru (cu ultimele modificări aduse prin O.U.G. nr. 75/2019), ajutorul public judiciar în materie civilă, medierea, activitatea executorilor judecătorești și a experților tehnici judiciari, măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, formularele privind cererile cu valoare redusă.   Sub fiecare articol al Codului de procedură civilă sunt indicate, cu caractere italice, textele corespondențe din reglementările anterioare (Codul de procedură civilă de la 1865, Codul civil de la 1864 – partea referitoare la probe, Codul comercial, Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept internațional privat, O.G. nr. 5/2001 privind somația de plată sau O.U.G. nr. 119/2007 privind ordonanța de plată, acestea fiind abrogate de la 15 februarie 2013) și, acolo unde a fost cazul, se fac trimiteri la legislația conexă.   De asemenea, sunt redate în extras deciziile Curții Constituționale, deciziile în interesul legii și hotărârile prealabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în materiile prezentate.   Ca de obicei, o tablă de materii detaliată și un index alfabetic ale codului au fost întocmite pentru a face mai ușoară căutarea instituțiilor/cuvintelor-cheie.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020

Cine a scris cartea Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020?

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 a fost scrisă de * * *.

În ce an a apărut Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020?

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 a apărut în anul 2020. Vezi și topul de cărți din 2020.

Câte pagini are Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020?

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 are 528 de pagini.

La ce editură a apărut Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020?

Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 a fost publicată la editura HAMANGIU.

Există Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 în format PDF?

Poți verifica Codul de procedura civila si 12 legi uzuale Ed.2020 în format PDF.

Cărți scrise de * * *

Ai mai jos lista de cărți scrise de * * *. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.