Carte

Codul de procedura penala adnotat

de Ion Neagu

Codul de procedura penala adnotat, Ion Neagu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Codul de procedura penala adnotat – Ion Neagu

Codul de procedură penală adnotat. Include legislație și jurisprudența La peste 4 ani de la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, era necesară, în opinia noastră, apariția unei lucrări care să analizeze din punct de vedere jurisprudențial instituțiile Dreptului procesual penal. În cuprinsul lucrării se regăsesc rezumate atât soluții pronunțate de către instanțele judecătorești înainte de 1 februarie 2014, dar care își păstrează aplicabilitatea și în prezent, cât și soluții adoptate ulterior acestui moment. A fost prezentată și jurisprudență ICCJ în materia asigurării unei practici judiciare unitare, prin soluționarea recursului în interesul legii și dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, în cuprinsul lucrării se regăsește jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții din Codul de procedură penală. Ori de câte ori a fost cazul, am apelat la jurisprudența CEDO și a CJUE în domeniul dreptului procesual penal. Am considerat ca fiind util pentru cititorii noștri să indicăm și legislația conexă necesară pentru aprofundarea diferitelor instituții de drept procesual penal. Lucrarea se adresează în primul rând practicienilor dreptului (judecători, procurori, avocați, organe de cercetare penală), care speram că vor găsi în paginile acestei lucrări răspunsul la problemele cu care se confruntă în activitatea de aplicare a legii procesual penale. De asemenea, lucrarea poate constitui un real sprijin în studiul Dreptului procesual penal pentru studenții facultăților de drept, ciclurile de studii de licență, masterat sau doctorat, precum și pentru absolvenții care se pregătesc pentru concursul de admitere la ÎNM, respectiv examenul de admitere în profesia de avocat sau în alte profesii juridice.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Codul de procedura penala adnotat?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Codul de procedura penala adnotat și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Codul de procedura penala adnotat

Cine a scris cartea Codul de procedura penala adnotat?

Codul de procedura penala adnotat a fost scrisă de Ion Neagu.

În ce an a apărut Codul de procedura penala adnotat?

Codul de procedura penala adnotat a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Codul de procedura penala adnotat?

Codul de procedura penala adnotat are 888 de pagini.

La ce editură a apărut Codul de procedura penala adnotat?

Codul de procedura penala adnotat a fost publicată la editura UNIVERSUL JURIDIC.

Există Codul de procedura penala adnotat în format PDF?

Poți verifica Codul de procedura penala adnotat în format PDF.

Cărți scrise de Ion Neagu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ion Neagu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.