Modificările aduse Codului Rutier au fost impuse de necesitatea asigurării unui climat de siguranță a circulației pe drumurile publice. Totodată, s-a impus armonizarea prevederilor în domeniu din legislația României cu cele ale Uniunii Europene. Prin prisma acestor deziderate, este imperios necesar ca atât conducătorii auto cât și cei ce aspiră la obținerea permisului de conducere auto să își însușească noile prevederi. După cum se știe, nimeni nu poate invoca în apărarea sa necunoașterea legii (eroarea de drept), astfel încât studierea modificărilor aduse în materie reprezintă o obligație.
