Carte

Colivia sufletelor

de Boris Velimirovici

Colivia sufletelor, Boris Velimirovici – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Colivia sufletelor – Boris Velimirovici

Odată cu apariția surprinzătoare a noii luni pe cerul Krottanului, băiețelul, înveșmântat într-o robă galbenă cu manșete roșii, intrase pe poarta cetății Den. Se duse direct la Templu și urcă în Jilțul Șarpelui. La scurt timp, în Sala Tronului dădu buzna Marele Grădinar însoțit de Păzitorii Copacului Sfânt al Cunoașterii. - Vizitele sunt interzise. Templul este închis! se adresă prelatul cu un ton superior și ușor arogant. „- N-am venit în vizită” - răspunse copilul, fără a-și mișca buzele. Preotul și gardienii se apropiară oprindu-se la câțiva pași de treptele piramidei în vârful căreia se află jilțul. - Aici este Lăcașul Sfânt al Șarpelui, nu e loc de joacă. Pleacă imediat! O liniște apăsătoare se așternu în sală. Băiatul, cu chipul inexpresiv parcă cioplit dintr-o bucată de marmură albă, își aținti ochii complet negri și reci în ai celui din fața sa ca și cum ar putea trece prin pupilele acestuia până în străfundurile creierului. Prelatul resimți din plin senzația, însă găsi puterea de a mai face un pas spre tron. „- Eu sunt Șarpele!” - tună dinspre jilț. Marele Grădinar păru descumpănit pentru o clipă, dar își reveni numaidecât și făcu un semn din mâna soldaților din escortă. Păzitorii reacționară instantaneu năpustindu-se asupra intrusului. Chiar înainte de a călca pe prima treaptă a piramidei, o magie necunoscută dădu cu ei de pământ. Copilul se ridică în picioare: „- Am venit în pace, dar îmi voi asmuți furiile contra tuturor celor care nu mi se vor supune.” După o mică pauză adaugă: „- Peste trei zile vor coborî printre voi îngerii mei. Vor veni să vindece Mărul. Nu le veți sta în cale!”

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Colivia sufletelor?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Colivia sufletelor și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Colivia sufletelor

Cine a scris cartea Colivia sufletelor?

Colivia sufletelor a fost scrisă de Boris Velimirovici.

În ce an a apărut Colivia sufletelor?

Colivia sufletelor a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Colivia sufletelor?

Colivia sufletelor are 256 de pagini.

La ce editură a apărut Colivia sufletelor?

Colivia sufletelor a fost publicată la editura PAVCON.

Care este cel mai mic preț pentru Colivia sufletelor?

Cel mai mic preț găsit acum este 25.37 lei.

Există Colivia sufletelor în format PDF?

Poți verifica Colivia sufletelor în format PDF.

Cărți scrise de Boris Velimirovici

Ai mai jos lista de cărți scrise de Boris Velimirovici. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.