Pana la urma, singura dimensiune a adoratiei e pasiunea. Cea cu care adori. Cu care nu masori. Pe care o dai. Profund, fara destul. Cea care apleaca spinarea in ore lungi de rabdare cu tine insuti, cu gandurile si nelinistea proprie in care incepi sa adori, te hotarasti sa adori, iei notite, te apuci singur de treaba, dai pe dinafara, nu astepti nimic si tot adori asa, de unul singur, in gand, in vorba, in exprimare...si cu fiecare adoratie iesi din tine, te uiti si te vezi, te admiri si, poate te adori, te astepti pe tine sa faci lucruri, ca sa te adori si mai tare si sa stii ca-ti ceri, poate, sa fii adorat. Pasiunea ta pentru tine insuti este raspunsul pe care tot il astepti pe aici, de pe la pagina unu. Da, da, pasiunea si puterea, ele dau adoratia. Si atunci deschizi cartea autoarei adorate ca s-o invoci uneori, subliniezi randurile cu un creion roz si sa o tii aproape, in adorare. - Cazuti fals in adoratia lucrurilor
