Comedia tiganilor

Comedia țiganilor. Taraf de Haidouks Viețile noastre sunt în cântecele noastre.  Poate Dumnezeu să tune, să fulgere, să ne trimită furtuna… Pentru cât timp? O zi, două, trei...  Dacă toate astea au să moară vreodată?  Poate.  Dar noi am umblat prin lume. Am respirat aer curat. Această carte nu e făcută să epateze. Nu se vrea exhaustivă, nu e o monografie și cu atât mai puțin un studiu antropologic. Nu polemizează pe o temă etern la modă (țiganii și formele lor de expresie artistică), nici nu vine să „umple un gol“, exceptând faptul că nu se cunosc alte scrieri dedicate Tarafului de Haidouks adunate într‑un volum, dar vede îndeajuns încât să lege lucrurile între ele. În consecință, simte.   Această carte împrumută într‑o măsură decentă din spiritul celor despre care vorbește. Cu bune și mai puțin înțelese. De aceea ar putea fi inegală că ritm și incompletă ca informație. Acești oameni au văzut multe și au fost văzuți de mulți. Mulți veniți, prea puțini chemați, însă. Asta i‑a făcut zgârciți la vorbă. Mai degrabă dispuși să te instige în a le completa tu spusele, decât să ducă până la capăt ceea ce ei au aflat.   Altfel, cui folosește cartea de față? Fără îndoială celor care‑i cunosc, dar nu i‑au văzut în acest fel. Da, e o poză în mișcare, văzută de aproape. Uneori atât de aproape, că nu ti‑ai putea da seama dacă nu cumva e același personaj în mai multe ipostaze. Am vorbit doar cu cei pe care i‑am cunoscut. Pe ceilalți, adică pe Marin P. Manole (acordeon), pe Ion Tănase (țambal) și pe Viorel Vlad (bas) îi pomenesc acum și spun despre ei că sunt oameni buni, la fel de buni și plini de talent ca toți ceilalți. Doar că n‑am reușit să ajung la ei. Să mă ierte pentru asta. Nu mi‑am făcut niciun fel de iluzie că dialogurile din acest volum ar avea vreo valoare documentară. Mi s‑a părut, deși niciunul dintre ei nu și‑a revendicat un astfel de statut, că fiecare voce e un mic oracol a ceea ce se întâmplă în prezent, când prezentul se arată așa de incert. Și cum aș putea să nu le mulțumesc pentru asta? Prin urmare, cartea de față ar putea fi acuzată de orice, mai puțin de impostură. Căci, așa cum spunea unul dintre muzicanți după o călătorie de douăzeci de ore cu avionul, ziua miroase mai bine pe Pământ. Iar când ei au aterizat, întâmplarea a făcut ca eu să fiu acolo.