Comert si loisir in vechiul Bucuresti

Cartea abordează rolul important pe care l-au avut, la vremea lor, hanurile. Apărute în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în strânsă legătură cu dezvoltarea economică, ele au reprezentat, pe lângă o cerință imperativă a comerțului bucureștean, și locuri pline de culoare. Erau un amalgam de ziduri trainice, etnii și mărfuri, niște edificii care mult timp s-au contopit cu soarta orașului, fiind parte și sprijin în încercările la care natura și oamenii au supus de-a lungul timpului așezarea de pe malurile Dâmboviței. - Lelia Zămani Fragment din cartea "Comerț și loisir in vechiul București", de Lelia Zămani "b. Hanurile de tip "pasaj" Un al doilea model de han, care a apărut în timp, a fost cel tip "pasaj", ori "de trecere", cu două porți și o curte interioară îngustă și lungă, clădirile fiind situate de o parte și alta a acestei curți. Un exemplu de astfel de han îl constituie Hanul cu Tei, aflat atât în stradă Lipscani, cât și în strada Băcani, grație celor două căi de acces, situate pe cele două străzi. Hanul a fost construit la 1833 de către doi negustori, Atanasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici, iar numele i-a fost dat din pricina teilor din curtea interioară. Hanul dispunea la parter de câte 14 prăvălii, a câte două rânduri, aflate față în față, etajul fiind destinat camerelor de locuit. Prăvăliile erau așezate pe pivnițe adânci cu bolți mari, urmând exemplul primelor tipuri de hanuri, iar ferestrele și ușile lor aveau obloane de fier, care noaptea se închideau, punându-se pentru o mai bună siguranță și bare de fier. Un caz mai aparte l-a constituit Bazaca, un nume acum uitat al unei străzi demult dispărute și care la origine se consideră că ar fi fost han, în genul Hanului cu Tei. În sprijinul acestei informații a stat mărturie mult timp, pe partea dreaptă a Bazăcăi, o construcție veche cu prăvălii solide, iar pe stânga, alte prăvălii, adăpostite în niște case mult mai vechi, peste care vremea își pusese vădit amprenta. Seara, după închiderea prăvăliilor, se spunea că se puteau vedea mai bine obloanele cu chingile lor de fier și belciugele în care se prindeau, făcute de meșterii secolului al XIX-lea, ca și ultima prăvălie de pe stânga, care era și cea mai veche construcție. "