Forma teatrală, dar și politica și socială, Commedia dell’ arte rămâne un fenomen irepetabil în istoria artei. Cu tot cu lumea lui pestriță, cu tot cu libertățile și rigorile lui, spectacolul acesta nu a dispărut niciodată. Dincolo de prejudecăți, dincolo de frivolități, el continuă cu alte măști, în alte timpuri și în alte locuri. În lucrarea inegalabilă scrisă de regizorul David Esrig, bestseller în Germania, povestea ei fascinează pe măsură ce se scrie, atentă la tot ce se află pe scena de un fel sau altul și în jurul ei. Istorie și poveste, știința și artă, commedia dell’arte se arată într-o carte indispensabilă. „Amestecul permanent de negoț cotidian, proclamații politice, arderi pe rug, procesiuni bisericești și carnavalești, de spectacole oferite descămatori sau de comedianți făcea din piață un creuzet în care se contopeau realități brutale și reprezentarea lor simbolică și-i conferea Commediei... o ancorare atât de solidă în omenesc și în real, încât, împreună cu publicul ei simplu, necioplit, reușea să facă saltul uluitor până la cea mai înaltă măiestrie.“ - David Esrig Fragment din carte: "Odată cu desfășurarea post-italiană a Commediei, fie ea în Franța, Germania sau Anglia, începe, spre jumătatea secolului XVII, și decadența ei discretă, la început abia sesizabilă. Mai înainte, spectacolele din străinătate, de pildă cele ale unor Geloși în Franța ori ale lui Orlando di Lasso și Massimo Troiano la Munchen, încă aveau caracter de turneu și erau în totalitate a l'italienne. În Franța, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, Commedia își află a doua ei patrie, iar marele succes pe care-1 înregistrează acolo aduce noi culori și sunete în tabloul acestei forme teatrale tradiționale. Costumele capătă de multe ori croială franțuzească, rolurile feminine devin mai numeroase și mai importante. Grosolănia și vitalitatea se estompează, iar în locul lor se fac simțite aerul de salon și manierismul. Numai personajele de bază, bătrânii și servitorii, păstrează elemente ale simbolicii inițiale și continua să transmită, în primul rând prin atitudinile corporale pregnante, impresia de arhetipal. Iau naștere noi personaje care vin și îmbogățesc scena. Spiritul carnavalesc, însă, devine din ce în ce mai străin pentru toți. "
