Comorile copilariei

Povestea lui Deal, Groh și Mirel s-a născut într-o frumoasă seară de vară, în care visam cu ochii deschiși la momentete copilăriei. Zilele calde și lungi ale vacanțelor în care joacă era principală preocupare, bunica pregătea cele mai aromate mâncăruri, iar bunicul meșterea prin curte. Zile fără griji, pline de zâmbete și bucurie. Cei trei micuți sunt rodul imaginației, dar sunt inspirați de toți copiii cu idei năstrușnice, curaj și spirit de aventurier. Sper, de la mic la mare, să vă placă povestea lor și să nu uitați niciodată să vă bucurați de comorile copilăriei. - Autoarea   Într-o amiază, după ce și-au făcut temele și și-au pupat mămicile, Grok, Deal și Mirel s-au întâlnit la locul lor preferat, la umbra cea mai deasă și răcoroasă, în fața unuia dintre cei mai înțelepți și calmi locuitori ai Pădurii Magice - Vechiul Nuc. Nu se puteau sătura de poveștile lui pline de farmec și învățături. Căci Vechiul Nuc era adolescent atunci când dinozaurii erau încă pe Pământ, în văzul tuturor și încă nici nu se gândeau să se mute pe planeta Marte (unde locuiesc și astăzi).  Fragment din volumul "Comorile copilăriei" de Andra-Sorină Gruită: "Ce ușor se formează prieteniile când ești copil. Dacă îți plac bicicletele sau ciocolată, matematică sau desenele, jocurile și pădurile, negreșit îți vei găsi un tovarăș cu care să te distrezi. Așa se întâmplă și cu cei trei. Plecaseră de acasă de nici mai bine de trei ore și deja își făcuseră doi prieteni noi. Erau tare mulțumiți de cum se desfășura ziua, dar gândul la conținutul comorii nu le permitea să stea prea mult într-un singur loc, așa că, după ce și-au promis că se vor mai vedea cât de curând la un joc de Prinde Broasca, își luară rămas-bun de la amuzantul ursuleț și porniră mai departe. Drumul începuse să fie iar primitor, brațele copacilor nu mai erau așa unite, permițând frumosului Soare să își arunce razele până jos. Era o adevărată plăcere să mergi, în special împreună cu cei mai buni prieteni ai tăi și mai ales în căutarea unei comori. - Cum au reușit oare niște veverițe să fure comoara unor Pirați?!, întreabă Mirel. Adică știu că Veverițele ar fi în stare să adune și să ascundă și tot nisipul de pe o plajă, dar cum au ajuns ele pe corabie? Știu să înoate? Sau să zboare? Și sunt rapide, asta e clar, dar pirații sunt mari, cu tot felul de arme și bănuiesc că s-au cam enervat când niște dintoase mici au venit să-i jefuiască. Înaintau sprinten, imaginându-și tot felul de situații în care ba Veverițele au complotat cu Moș Ene, care a trimis rând pe rând toți pirații în lumea viselor, timp în care micile rozătoare au adunat cât au putut, ba că au vorbit cu liliputanii, care le-au dat o poțiune magică, din care dacă beai trei picuri, ajungeai de dimensiunea unei ghinde, ba că a avut loc o bătălie în toată regula, pirat versus veverița. Râdeau atât de tare, încât la un moment dat Mirel a scos un grohăit involuntar, lucru care i-a făcut pe ceilalți doi să râdă și mai cu poftă. Și tot mergând, povestind și râzând, nici nu și-au dat seama când au ajuns la baza unui deal falnic, acoperit de un verde catifelat, deasupra căruia zburau multe păsări colorate. - Ce fel de păsări sunt? Nu am văzut niciodată așa ceva. Par ciudate."