În primul rând, n-am putut să-mi refuz încă o ocazie de a-i reciti pe poeții din generația mea. Mai toată lumea (de la criticii titulari de rubrici în reviste serioase până la nenumărații comentatori de pe blogurile literare) vorbește despre ei; destul de mulți, din nefericire, o fac în lipsa textelor, astfel că, de cele mai multe ori, impresia e că mai mult se vorbește de noua generație de poeți decât se citește din cărțile lor.
- Dan Coman
Ce aduc nou noii poeți? Lipsa lor de livresc este bine compensată de un cosmopolitism trăit. Sunt curajoși și cu verbul, și cu virgulă. Sfidează, provoacă, detestă apăsat, traiesc pentru sentiment, deși antisentimental. Consuma muzici, alcool și o tehnologie pe care o și abhora. Ei chiar sunt ai secolului XXI, din codrii Traciei, dar și pretutindenari. Dispretuiesc diplomele și onorurile, altele decât cele care privesc poezia lor. Se închid în casă, se ascund (o „jderita“ ne spune pe șleau : „prietenii mei sunt ascunși în scorburi / în locuri intunecate“ !), refuză lumea care li s-a păstrat. Se dezintereseaza de ecoul critic, iar mass-media, sinistru politizată, le apare, bineînțeles, vulgară, dezgustătoare. Sunt mândri de vulnerabilitățile lor și le poartă ca pe niște medalii. În comparație cu ei, optzeciștii sunt, într-adevăr, învechiți. Douămiiștii știu că sunt înșelați, înțeleg cine îi înșeală și nu mai dau doi bani pe șmecherii estetizante sau esopice. Nu mai sunt „bogomilici“. Dimensiunea etică, interesul pentru social și politic nu sunt deloc neglijate. Sunteți preveniți: tinerii poeți români își vor țâra înapoi.
- Petru Romoșan
