PDF

Cartea Comparatism si germanistica PDF

de Vasile Voia

Comparatism si germanistica, Vasile Voia – copertă

Cauți Cartea Comparatism si germanistica PDF de Vasile Voia? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Comparatism si germanistica - Vasile Voia

Volumul reunește câteva studii și eseuri care interoghează relația controversată în știința actuală dintre comparatism și germanistică, respectiv nouă paradigmă cu pretenții salvatoare, ?germanistică interculturală?, aducând în scena câteva analize consacrate scriitorilor germani mai vechi și mai noi sau unor probleme de estetică a creației. Incitante sunt perspectivele deschise de investigarea fenomenologiei faustice în hermeneutica lui Ernst Bloch și Constantin Noica și nu mai puțin interesante sunt spațiile de cercetare asupra operei lui Lucian Blaga în context german și cele dedicate lui Heidegger și implicației sale politice. Reflex al dublei direcții pe care o reprezintă de fapt toate volumele lui Vasile Voia, cartea de față este expresia unei dimensiuni de profunzime și, desigur, am putea spune, a unicității ei în cultura noastră actuală. Ea îmbină inspirat un comparatism al ideilor cu estetică și filosofia, realizând interferența și unitatea la nivelul superior al discursului critic.

Cauți Comparatism si germanistica în format PDF? Gândește-te la Vasile Voia.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Vasile Voia a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Vasile Voia a investit-o în Comparatism si germanistica.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Comparatism si germanistica

Cine a scris cartea Comparatism si germanistica?

Comparatism si germanistica a fost scrisă de Vasile Voia.

Câte pagini are Comparatism si germanistica?

Comparatism si germanistica are 230 de pagini.

Unde găsesc Comparatism si germanistica în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Comparatism si germanistica?

Compară prețurile pe pagina cărții Comparatism si germanistica sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Vasile Voia

Ai mai jos lista de cărți scrise de Vasile Voia. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.