Compromisul. O istorie politica si filozofica

Cine a spus prima dată că politica este arta compromisului? Alin Fumurescu pornește de la această întrebare pentru a scrie prima istorie conceptuală a noțiunii. Îmbinând analiza istorică cu o cercetare amănunțită despre utilizarea termenului în textele canonice ale filozofiei politice, din Antichitate și Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, volumul investighează de ce ideea de a face un compromis este conotată pozitiv sau negativ în două mari culturi: cea britanică, respectiv cea franceză. O mai bună înțelegere a noțiunii de compromis și a sensului ei în istorie ne ajută să vedem mai bine ce înseamnă cu adevărat reprezentarea politică și care ar trebui să fie relația dintre oameni și spațiul politicii. Amplu documentată și scrisă cu multă limpezime, cartea lui Alin Fumurescu este o resursă valoroasă atât pentru filozoful politic sau pentru istoricul ideilor, cât și pentru nespecialistul dornic să se înarmeze intelectual pentru spațiul atât de divers și tensionat al lumii de azi. Cu o prefață a autorului la ediția românească Traducere de Doru Castaian Fragment din cartea "Compromisul. O istorie politică și filozofică" de Alin Fumurescu: "Nici un compromis  cu privire la compromis   Compromisul le repugna naturilor pasionale pentru că pare o renunțare; le repugnă și naturilor intelectuale pentru că pare că seamănă confuzie. - GEORGE SANTAYANA    Pentru filozof, limba negândită nu merită vorbită. - PHILIP PEȚIT    După cum am arătat în capitolul anterior, „compromisul" a devenit un concept care fie nu mai e la modă, fie s-a transformat în ceva atât de intim inserat în discursul nostru, încât nici nu-l mai observăm. Cu excepția cărților lui Avishai Margălit, puține alte cărți și, făcând abstracție și în acest caz de o excepție, puține articole se mai deranjează să menționeze conceptul. Este ca și cum compromisul a încetat dintr-odată să aibă vreo relevanță pentru câmpul politicii, în ciuda pretențiilor anterioare ca „ar fi invadat politica democratică" și că „este într-adevăr regula și maniera fundamentală a jocului politic". Cele câteva cărți care iau în considerație într-o manieră metodică conceptele politice fundamentale nu consideră compromisul demn de atenție specială.  Toate acestea nu înseamnă a nega sau a minimaliza importanța parcurgerii literaturii privind compromisul. Dimpotrivă, pe lângă recuperarea unor intuiții indenegabile, o astfel de întreprindere ar putea fi utilă tocmai pentru că indică neînțelegerile mai profunde, conexiunile trecute cu vederea și punțile de comunicare distruse. Asemenea „slăbiciuni" reprezintă de fapt semnale foarte puternice cu privire la imposibilitatea de a menține discuția într-un cadru contemporan, acordând atenție foarte puțină sau deloc genealogiei conceptului sau contextului istoric în care au apărut diferite utilizări ale termenului.  În ciuda numărului lor mic și a faptului că nu se întrevede nici o concluzie, dezbaterile cu privire la rolul compromisului în politică au fost purtate cu pasiune și nerv mai bine de un secol. Atunci când vine vorba despre compromis, politicienii, cercetătorii sau simplii cetățeni par incapabili să... ajungă la un compromis."