Comunicam și frumos ne comportăm pentru 5-6 ani conține sarcini de lucru pentru copiii de vârstă preșcolară în concordanță cu curriculumul pentru educație timpurie. Prin temele abordate și cerințele dinamice, copiii vor învăța cuvinte noi, vor putea să alcătuiască propoziții și să povestească după imagini, dar și să distingă, prin participarea la jocuri de rol, diferite situații pe care le pot întâlni în viața de zi cu zi. Urmărind dezvoltarea competențelor de limbaj, sociale și emoționale, lucrarea de față devine un sprijin pentru micii preșcolari, îndrumați de părinți sau cadre didactice.
