Volumul abordează comunicarea din perspectiva tehnologiilor de ultimă oră și a rolului pe care new media îl au în propagarea discursului politic, în stimularea participării civice și în apariția unor noi forme de populism. Există două generații de politicieni populiști care își promovează programele prin mijloace de comunicare distincte: cei vechi în special la televiziune, iar cei noi în mediul virtual. Lucrarea pornește de la observația că „revoluțiile” Facebook și Twitter au polarizat analiza fenomenului între optimiștii participării 2.0 și pesimiștii comunicării 2.0. Pesimiștii comunicării 2.0 acuză regimurile autoritare din Asia, Orientul Mijlociu sau nordul Africii că folosesc tehnologie occidentală pentru a supraveghea și controla populația. Optimiștii participării 2.0 sunt entuziasmați de așa-numitele „revoluții” Facebook/Twitter din Primăvara Arabă (Iran, Egipt, Tunisia, Bahrain, Siria, Libia). Cartea descrie fenomene ca citizen journalism, participatory journalism, apariția presei alternative ca replică a societății civile la lipsa de acces la presa mainstream și că formă de protest a cetățenilor față de „aservirea" presei tradiționale. Fenomenul este abordat prin analiza noilor mișcări sociale (new social movements) precum Occupy Movement sau Mișcarea Uniți Salvăm Roșia Montană. Cartea se adresează specialiștilor și studenților în comunicare și științe politice, precum și tuturor celor care vor să afle modalitățile în care politicienii și publicul se pot folosi de instrumentele pe care le oferă comunicarea online.
