Cu o constantă vigoare, Magda Ursache realizează în abundentele d-sale comentarii pe motive literare (și nu numai) ceea ce tinerii condeieri de azi ocolesc adesea: o analiză obiectivă a trecutului totalitar, cu prelingerile lui, nu puține și defel inofensive, în prezentul nostru tulburat inclusiv de efectul lor. Explicația interogativă a unei atari prestații ar fi anevoie de contrazis: „Cînd Lenin e încă neîngropat și comunismul ne dă tîrcoale strînse, că pentru a ne avertiza că nu-i sfîrșit deloc, ba e mai pervers? Utopia otrăvicioasă are mulți fani, iar puterea critică a individului (…) e slăbită și de nostalgie și de criză”. Chiar așa! Fanii mizează pe uitare-iertare în cel mai favorabil caz, dar și pe ceea ce mai pot aduce între noi din mentalul unei epoci repulsive, pe fondul încă mult avantajos pentru unii al unui simț critic redus, lesne de deviat, al cetățeanului de rînd. Nu întîmplător polemică cu condeiele purtătoare de nostalgii comuniste a slăbit în ultima vreme. Magda Ursache îi insuflă energie printr-un procedeu binevenit, care este reconstituirea exactă, pe concretul uneori chiar statistic adus în pagină, al realităților de odinioară. Se știe că, sub pretextul că am fi avut de-a face cu un „«material» fascist, antisemit, obscurantist, decadent, s-a distrus în fapt patrimoniul literaturii naționale”, reprezentat de biblioteci.
