Conceptele fundamentale ale metafizicii. Lume. Finitudine. Singuratate

Prelegerea de față a fost ținută de Heidegger la doi ani după publicarea lucrării Ființa și timp. Aproape toate problemele majore care l-au preocupat încă din tinerețe, în seminarele de la Freiburg, sunt reluate și adâncite aici, adăugându-se câteva teme noi. Teza extrem de originală că nici o construcție conceptuală nu este posibilă decât pe temeiul unei situări afective este prezentată încă din introducere. Tot acolo întâlnim faimoasa definiție heideggeriană a filozofiei, poate cea mai succintă definiție oferită vreodată: „Filozofia este filozofare“. Adevărul ei îl dovedesc cu prisosință paginile acestei prelegeri, fiindcă întâlnim aici un gânditor „la lucru“, aflat în plin act al gândirii. Felul în care analizează plictiseala amintește de bine-cunoscută analiză a angoasei din Ființă și timp. Dar poate că spectacolul cel mai elocvent al încordării gândului îl oferă partea a doua a volumului de față, unde Heidegger caută să afle, tot pe calea analizelor fenomenologice, care este diferența între animal și Dasein-ul uman. Are animalul un mod specific de a fi? Are și el, precum Dasein-ul, o lume? Răspunsul va veni după minuțioase analize, care ne poartă prin întreaga lume animală, urmând ca Heidegger să se întoarcă, după acest vast ocol, la raportul Dașein-ului cu lumea înțeleasă ca stare de manifestare a ființării în întregul ei.