Confesiunile unei dependente de arta

     Patroana a artelor încă din anii 1930, Peggy Guggenheim ne oferă, într-un autoportret plin de sinceritate, o perspectivă din interior asupra începutului artei moderne, făcând mărturisiri revelatoare despre familia sa bogată și excentrică, despre relațiile sale personale și oferindu ne portrete adesea surprinzătoare ale artiștilor înșiși. Confesiunile unei dependențe de artă imortalizează un capitol însemnat din istoria artei moderne, precum și personalitatea uneia dintre cele mai fervente susținătoare a ei.     "Ar trebui să ne mulțumim, deocamdată, cu ceea ce a produs secolul XX — Picasso, Matisse, Mondrian, Kandinsky, Klee, Leger, Braque, Gris, Ernst, Miro, Brâncuși, Arp, Giacometti, Lipchitz, Calder, Pevsner, Moore și Pollock. Astăzi este vremea colecționarii, nu a creației. Haideți cel puțin să conservăm și să le oferim oamenilor toate marile comori pe care le avem." (Peggy Guggenheim)     Colecția StArt este un loc de întâlnire între cei care au curiozitatea de a citi viața prin alt fel de lentile decât cele obișnuite și cei mai importanți actori ai scenei de artă, fie că este vorba despre artiști, curători, galeriști, colecționari, critici sau istorici.       Fragment din jurnal:      “Într-o zi, Piet Mondrian, celebrul pictor abstract olandez, a intrat în Guggenheim Jeune și, în loc să vorbească despre artă, m-a întrebat dacă puteam să-i recomand un club de noapte. Dat fiind că avea 66 de ani, am fost destul de surprinsă, dar când am dansat cu el mi-am dat seama cum putea să se simtă încă atât de bine. Era un dansator foarte bun, cu postura lui militară, și era plin de viață și de spirit, chiar dacă nu puteai să discuți cu el în nicio limbă. Poate că limba lui, olandeză, ar fi fost mai satisfăcătoare decât franceză și engleza lui foarte ciudate, dar pe undeva mă îndoiam că vorbește chiar și limba sa maternă.     În al doilea an al Guggenheim Jeune, am organizat o expoziție minunată a tablourilor lui Yves Tanguy. Acesta era un bărbat simplu din Bretania, de aproximativ 30 de ani, care fusese ani de zile în marina comercială. Tatăl lui deținuse cândva un post într-un minister și, drept rezultat, Tanguy se născuse într-o clădire din Place de la Concorde. Acest început destul de oficial al vieții lui nu îl făcea deloc să fie înfumurat. Dimpotrivă, se purta cât se poate de firesc. În 1926 se dusese la Andre Breton, poetul, scriitorul și liderul suprarealiștilor, și începuse să picteze pentru prima oară în viața lui. Desigur, sub influența lui Breton pictase ceea ce Breton consideră a fi tablouri suprarealiste, dar eu le-am considerat întotdeauna a fi mult mai mult decât abstracte. Tanguy îl adoră pe Breton, așa cum Beckett îl adoră pe Joyce, și dispărea mereu ca să facă pentru el comisioane bizare. La un moment dat, fusese declarat nebun și, prin urmare, scutit de serviciul militar. Avea o personalitate încântătoare, era modest, timid și adorabil ca un copil."