Din Cuprins: ◊ Cum am devenit diplomat? ◊ Legături amuzante cu colegi străini ◊ Amintiri - unele cu haz, altele cu necaz ◊ Observații despre participarea evreilor la instaurarea regimului comunist în România ◊ De ce n-am vrut să fiu ambasador în Ungaria? ◊ Beiuș - o incursiune în orașul de odinioară ◊ Franța i-a salvat pe Yasser Arafat și OEP de la pierzanie ◊ Identitatea evreului originar din România "Amintirile" pe care le-am publicat în revista "Minimum" au evocat un număr considerabil de episoade și experiențe acumulate în decursul a peste treizeci de ani de diplomație efectivă - practicată în misiuni îndeplinite în Europa, America Latină și acasă (în Israel) - din partea Ministerului de Externe. Hotărârea de a împărtăși cititorilor fondul de amintiri s-a produs spontan și pot spune că acestea reflectă, prin varietatea lor tematică, aspecte interesante ale funcției diplomatice în acțiune. M-am gândit că ar fi cazul să completez buchetul de amintiri cu o confesiune având ca obiect descrierea modului în care am devenit diplomat. La urma urmei, eu nu aparțin unei familii din elita socială sau politică a țării, și, totuși, am reușit, când încă nu ieșisem din categoria de "nou venit în țară", să ajung să fiu admis - după cum se spune - în "prima generație de diploați israelieni după două mii de ani". Din acest motiv - dar și din acela al insinuării ca admiterea în corpul nostru diplomatic ar depinde de o "protecție" ilicită de care se bucură candidatul - istoria investirii mele ca diplomat merită să fie reținută. Eliezer Palmor
