Configurații are, între scrierile Ioanei Em. Petrescu, cea mai vizibilă miză teoretică, exprimată cum este, „programatic”, explicit, din deschidere: după un prim capitol, intitulat ca o declarație de principii (Poezia ca formă de cunoaștere), capitolul al doilea se ocupă de Nivele configurative în construirea imaginii și conține o reflecție teoretică asupra subiectului, pe care capitolele următoare o vor relua și o vor ilustra. Punctul de plecare al acestei reflecții este dublu: unul, de ordinul poeticii istorice („suntem în fond contemporani cu «momentul originar» în care se nasc – prin licențele poetice de azi – locurile comune din limba română a veacului al XXI-lea”), al doilea, de teorie a poeticului („tocmai impunînd din interior realității tipare geometrizante independente de propria-i structură (deci de tiparele pe care le dorește, nu cele care îi sunt date, nu cele pe care le trăiește în ritmurile sale biologice individuale), omul, care nu încetează să fie natura, încetează totuși să fie numai natura, pentru că el are libertatea de a se juca de-a natura, creînd asemenea ei…”).
