În această carte, scriitoarea Alice Bailey, descrie relația științifică dintre materie și conștiința că afectând treptat evoluția substanței atomice de toate formele, subiectiv și obiectiv. Scopul lucrării a fost de a prezenta „mărturia științei” cu privire la această relație. Cartea reprezintă o introducere în studii mai detaliate și în aplicarea legilor vieții și dezvoltarea umană, în general regăsite sub denumirea de „ocultism”. Această lucrare oferă o bază inteligibilă ocultistului pentru un studiu al conștiinței în strânsă și dreaptă legătură cu modelul de viață al universului. „Atomul” apare ca o completă copie la minut a structurii energetice comune pentru toate formele de viață – cosmică, planetară, umană și subumană. Învățăturile și spusele lui Hristos sunt citate pentru a întări legătura inevitabilă dintre științific și filosofic sau aspectele religioase ale divinității. Fiecare principiu divin poate fi exprimat în termeni care se referă la orice atribut sau activitate umană. Aceasta este sinteza formei vieții. Fragment: „CONFERINȚA VI SCOPUL EVOLUȚIEI Folosind un titlu precum Scopul Evoluției, mă simt extrem de șovăitoare; observ că singurul lucru pe care-l pot încerca e să vă prezint anumite supoziții, sprijinindu-mă pe imaginație. Bineînțeles că nu e cu putința unei minți finite să estimeze cu exactitate planul Divinității. Tot ceea ce putem face e să studiem istoria, să cercetăm condițiile prezente și să verificăm întrucâtva tendințele de rasă și cele naturale și în felul acesta să urmăm, în limitele logicii, diferitele trepte și stadii. Tot ceea ce ne este îngăduit e să pornim de la baza solidă a faptelor și a cunoștinței dobândite, apoi să le adunăm pe toate la un loc și prin prelucrarea lor să formăm o ipoteză cu privire la scopul posibil. Dincolo de aceasta e imposibil să mergem. În cuvântările noastre asupra evoluției, după cum am menționat în prima conferință, ne-am ocupat cu presupuneri și ne-am interesat de posibilități. Cunoaștem anumite lucruri și s-au verificat anumite adevăruri; totuși, chiar faptele științei, de pildă ca acelea despre care s-a vorbit atât și asupra cărora s-a insistat atât acum patruzeci de ani, nu mai sunt privite ca fapte și nu mai sunt întrebuințate sau invocate atât de drastic și de emfatic ca înainte. Știința însăși descoperă în fiecare an că cunoștința ei este foarte relativă. Cu cât omul prinde și cunoaște mai mult, cu atât mai larg devine orizontul ce i se deschide în față. Savanții se aventurează acum în planurile mai subtile ale materiei, așadar, în domeniile nedovedite și ar trebui să ne aducem aminte, că până în prezent, știința a refuzat să le admită existența. Trecem dincolo de sfera zisă „materie solidă", în domeniile pe care le subînțelegem atunci când vorbim de „centre de energie", „forța negativă și pozitivă" și „fenomene electrice"; iar accentul cade din ce în ce mai mult pe calitate, mai curând decât pe ceea ce s-a numit substanță.”
