Contencios vine de la latinescul „contendere”, care inseamnă „lupta”. Așadar, întrebarea firească ce se pune este: pentru cine, respectiv cu cine „lupta” în contenciosul administrativ? Dacă ne gândim cum a apărut și cum este reglementată de Constituția noastră instituția contenciosului subiectiv, ca o garanție împotriva abuzurilor administrației, răspunsul e relativ simplu: pentru individ, particular, privat și împotriva puterii publice. Iar aceasta nu este fraza de deschidere rostită de un avocat pledant. Este opinia Curții Constituționale a României, în interpretarea legii fundamentale: „in sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, prin contencios administrativ se înțelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiției, cetățenii sunt apărați de eventualele abuzuri ale autorităților administrației publice, adică ale primarilor, consiliilor locale, prefecților, miniștrilor și ale Guvernului însuși”. Așadar, deasupra intrării oricărei instanțe de contencios administrativ ar trebui să stea scris: "Aici, persoanele private sunt aparate de abuzurile autorităților publice.” Pare astăzi un sens originar pierdut și regăsit arareori. Din soluțiile jurisdicțiilor noastre administrative adie o filozofie etatistă. Suntem aici să apărăm Statul (neapărat cu majusculă). În subsidiar (deși asta sigur n-o vom recunoaște), și pentru că Statul suntem (și) noi. Or sensul, scopul, prima rațio a justiției administrative este acela de contra-pondere a administrației și a puterii sale unilaterale, a regimului său juridic exorbitant, și deci de a pune în centrul actului de justiție pe care îl realizează Drepturile Fundamentale, al căror exercițiu deplin, efectiv, util trebuie să-l salvgardeze. Lucrarea Contenciosul administrativ român s-a desăvârșit prin credința că studenții care vor învăța de pe ea și profesioniștii dreptului care o vor consulta în căutarea de mijloace pentru apărarea drepturilor fundamentale, vor crea o justiție mai dreaptă, mai completă, mai umană.
