PDF

Cartea Contorsionista PDF

de T.O. Bobe

Contorsionista, T.O. Bobe – copertă

Cauți Cartea Contorsionista PDF de T.O. Bobe? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Contorsionista - T.O. Bobe

"Mă gândesc la Contorsionistă de pe la mijlocul ultimului deceniu din mileniul trecut, am renunțat între timp la vreo patru variante pe care începusem să le pun pe hârtie și la încă de două ori pe atâtea doar schițate în minte, însă n-aș spune că e o carte muncită. S-a conturat singură în ultimii cinci ani, dintre care mai ales în ultimii doi mi-a făcut cele mai multe surprize plăcute. Îmi pare rău că mă despart de ea tocmai acum, când începusem s-o scriu în sfârșit. Aș fi putut continua multă vreme, dar n-aș fi făcut decât ori să-i adaug osânza unor pagini și s-o aduc astfel în starea de carte copleșitoare, ori să o șlefuiesc pînă i-aș fi ucis toată grația. Cred, sper, că e nu atât admirabilă, cât mai degrabă vie, imperfectă, îngrozitoare și, poate, iubibilă." (T. O. Bobe)

Cauți Contorsionista în format PDF? Gândește-te la T.O. Bobe.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că T.O. Bobe a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care T.O. Bobe a investit-o în Contorsionista.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Contorsionista

Cine a scris cartea Contorsionista?

Contorsionista a fost scrisă de T.O. Bobe.

Câte pagini are Contorsionista?

Contorsionista are 284 de pagini.

Unde găsesc Contorsionista în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Contorsionista?

Compară prețurile pe pagina cărții Contorsionista sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de T.O. Bobe

Ai mai jos lista de cărți scrise de T.O. Bobe. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.