Biserica și religia sunt două realități incompatibile și ireconciliabile, precum viața și moartea, libertatea și necesitatea, dragostea și interesul. Nu există loc pentru un compromis, o realitate o anulează pe cealaltă. Doar Biserica vestește dispariția contradicțiilor de nedepășit, certifică în mod empiric faptul că s-a prăbușit „zidul”. Că moartea se poate preschimba în viață, că necesitatea poate rodi libertate, este suficient să luptăm pentru a renunța la interesul propriu. Catalizatorul transcenderii oricărei contradicții este dragostea extatică, dragostea reală, care este și modul existenței Treimice reale – principiu cauzal al oricărui existent. Dacă omul renunță și la dezideratul existenței și vieții pentru individualitatea lui, abandonându-se dragostei Tatălui, atunci dispare și opoziția dintre viață și moarte, libertate și necesitate. Religia este interes instinctual individual, Biserica este strădanie a eliberării de interesul individual. Fără interesul individual, instinctual naturii umane, strădania eliberării de natură ar fi fost necunoscută, la fel ca și persoana ca ipostază a libertății. Și asta înseamnă că, fără nevoia instinctuală de religie, strădania bisericească de renunțare la religie ar rămâne fără obiect. Vorbim de strădanie, prin urmare și de eșecul ei inevitabil, de ratarea strădaniei. Tocmai din acest motiv, eventualitatea, dar și dinamica transformării în religie urmărește evenimentul eclezial de-a lungul întregii lui evoluții istorice –tentație permanentă, dar și mod de tastare a libertății. Până la seceriș, neghina se va înmulți laolaltă cu grâul. Orice încercare de „despărțire” presupune primejdia smulgerii grâului împreună cu neghina. - Christos Yannaras
