Contractul De Donatie

Din perspectiva filosofică, conceptul de „proprietate” se află într-o strânsă legătură cu ideea de personalitate umană, fiind considerat o constantă, o permanentă legată de om, ceea ce, în mod evident și inevitabil, conduce la concluzia perpetuității. Dintr-o perspectivă în care dreptul de proprietate putea fi considerat liantul principalelor instituții de drept civil, așa cum s-a observat în doctrină, întregul Cod civil francez, precum și Codul civil român din 1864 au fost consacrate, direct sau indirect, exercitării dreptului de proprietate. Prin urmare, bunurile sunt privite ca „proprietăți”, drepturile sunt toate drepturi de proprietate și, totodată, proprietatea apare ca element constitutiv al persoanei, după cum, în egală măsură, determină în mod esențial relațiile acesteia cu terții. Instituția moștenirii a fost și rămâne un corolar al dreptului de proprietate, iar legătura pe care donația, deși este un contract, o are cu materia succesiunilor a determinat reglementarea sa în contextul mai larg al liberalităților, ceea ce face nu doar posibilă, ci chiar necesară evidențierea „fondului comun” al acestora și subliniază importanța aspectelor care le apropie, prin comparație cu acelea care le diferențiază, atât între ele, cât mai ales față de actele cu titlu oneros.