Una dintre cele mai de seamă și apreciate personalități ale vieții duhovnicești din Grecia secolului al XX‑lea a fost părintele arhimandrit Epifanie Theodoropoulos. Refuzând promovarea și ridicarea în scaunul episcopal, s-a dedicat activității pastorale în chipul cel mai discret, prin slujirea aproapelui mai ales ca preot duhovnic. Autor a nenumărate articole și a peste 20 de cărți, unele dintre ele cunoscând destule reeditări, a rămas în conștiința bisericească a contemporanilor cu precădere mulțumită dialogurilor și discuțiilor de arhondăric, pe care le avea de fiecare dată, după încheierea dumnezeieștii Liturghii, cu fiii săi duhovnicești, dar și cu toți cei aflați în căutarea unui răspuns la nenumăratele întrebări cu care ne confruntăm. Urmând cu modestie și sârguință, cu sensibilitate duhovnicească și acuitate sporite calea de mijloc, între modernism și secularizare, între zelotism și fanatism, prin cunoașterea, temeinică și aducătoare de sfințire, a cuvântului lui Dumnezeu, părintele Epifanie ne învață ce înseamnă cugetul apostolic, ethosul evanghelic și spiritul creștinesc integru.
