Copiii bolnavi de parinti

Fără știrea lor, părinții, bunicii și strămoșii ne-au lăsat moștenire propriile secrete, traume nealinate, doliuri neîncheiate. Decesele timpurii, abuzurile sexuale și alte tragedii din trecut au trasat urme adânci în existența lor, care persistă în timp și ne sunt transmise nouă și copiilor noștri. În cazul în care nici măcar nu se vorbește despre aceste vechi dureri, ele nefiind niciodată aduse în discuție sau măcar pomenite, corpul nostru le poate totuși exprimă, somatizându-le prin boală și prin suferință. Corpul copilului, indiferent de vârstă, devine astfel limbaj al strămoșilor răniți, vocabularul traumei lor. Ca acest lucru să nu se întâmple, iar urmașii să-și poată trăi propriul destin, în deplină sănătate fizică și psihică, este nevoie să scoatem „scheletele din dulap“, pentru a decoda și închide prin vindecare toate rănile transgeneraționale. În cartea de față, Anne Ancelin Schutzenberger ne arată calea prin care ne putem elibera de acest balast existențial, pentru a ne găsi propriul drum. Toți copiii rezonează cu părinții. Ceea ce poate fi bine sau rău. Dacă rezonanța este armonioasă, copilașul se va dezvolta precum o floare. Dacă însă mama este tulburată, îndoliată sau „obosită", copilul va reflecta el aceste stări. Nu trebuie deci să ne surprindă faptul că problemele familiale nerezolvate, traumele tăinuirea acestora le provoacă suferința celor mici. Am fost cu toții crescuți de adulți: de către cei doi părinți, dacă au rămas împreună, sau doar de unul dintre ei, de bunici, de părinți suplinitori sau chiar de asistenți sociali din cadrul orfelinatelor ori din alte stabilimente. Problemele, angoasele, traumele pe care le-au trăit aceștia, nespusurile secretele lor ne-au marcat mai mult decât credem. În orice caz, mai mult decât cred sau decât sunt dispuși să recunoască ei înșiși. Unele traume sunt silențioase pentru că, fiind prea puternice, sunt „indicibile". Părinții sau bunicii nu le-au „digerat", metabolizat, vorbit. astfel s-a format un secret care apasă, de-a lungul generațiilor, pe umerii copiilor, ajungând până la a le provoca tulburări somatice — cel puțin aceasta este ipoteza de la care plecăm aici. Anne Ancelin Schutzenberger a creat două mari școli: Școala Franceză de Psihodrama și metode de grup și Școala de Psihogenealogie Clinică Anne Ancelin Schutzenberger. Publicațiile sale au la bază lucrul practic cu pacienții. Din 1970, începe să se formeze în metodele complementare de tratare a cancerului și de asistența psihologică a bolnavilor și a familiilor acestora. În calitate de profesor emerit, Anne Ancelin Schutzenberger coordonează de peste patruzeci de ani laboratorul de cercetare în psihologie socială al Universității din Nice. În plus, susține conferințe și activează ca formatoare de specialiști pe toate continentele. Începând din anii ’70, este consultant al Națiunilor Unite.   Ghislain Devroede este medic chirurg și cercetător în domeniul diverselor disfuncții care au drept cauză activitatea digestivă, precum patologii colonice și anorectale, incontinență fecală, patologii psihosomatice. Printre proiectele sale de cercetare se numără impactul abuzului sexual asupra sarcinii și cauzele disfuncțiilor tranzitului intestinal la nou-născuți.